Rusia a interzis importurile de conserve de fructe si legume din Republica Moldova, dupa ce a decis sa impuna un embargo asupra fructelor moldovenesti, din cauza unei "insecte periculoase", relateaza Jurnal de Chisinau, in pagina electronica, scrie Mediafax.

Agentia federala rusa Rospotrebnadzor a explicat ca producatorii din Republica Moldova au incalcat legea cu privire la protectia consumatorilor si au fost descoperite "inclusiv nereguli legate de standardele de marcaj si de identificare a productiei, dar si incalcari privind masa neta indicata pe ambalaj".

Autoritatile de la Chisinau considera ca decizia de a impune aceste embargouri este generata de interese geopolitice, iar premierul Iurie Leanca a dispus autoritatilor in domeniu sa pregateasca, in regim de urgenta, o analiza detaliata privind cadrul juridic care vizeaza relatiile comerciale cu Rusia si sa vina cu propuneri.

La sfarsitul saptamanii trecute, Rusia a interzis importurile de fructe din Republica Moldova, dupa ce a descoperit prezenta unei "insecte periculoase si daunatoare". De asemenea, Moscova a limitat anterior importurile de carne si a amenintat cu impunerea taxelor vamale pentru produsele moldovenesti.

Agentia Federala rusa de Supraveghere Veterinara si Fitosanitara Rosselhoznadzor a precizat ca fructele din Republica Moldova au fost interzise pe piata din Rusia dupa ce a fost descoperita prezenta unei "insecte periculoase si daunatare: molia orientala", detectata in unele dintre produsele livrate de Chisinau. Interdictia se aplica pentru mere, pere, gutui, caise, visine, cirese, piersici, nectarine si prune.

Pe de alta parte, Ministerul rus al Economiei a anuntat ca a pregatit un proiect de decizie care propune impunerea taxelor vamale pentru anumite produse din Republica Moldova, printre care vin, carne, legume si cereale. Masura intervine in pofida faptului ca Republica Moldova, alaturi de Ucraina, Belarus, Kazahstan, Armenia si Kirgizstan, face parte din zona de comert liber din cadrul Comunitatii Statelor Independente (CSI). Pana acum, in cadrul acordurilor bilaterale, dar si a celor semnate sub egida Comunitatii Statelor Independente, produsele moldovenesti exportate in Federatia Rusa erau scutite de taxe vamale.

Republica Moldova a semnat insa in iunie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, care include, de asemenea, un Acord de Liber Schimb, criticat de Rusia, care a avertizat ca va lua "masuri de protectie" daca se va dovedi ca acordul afecteaza economia rusa. Rusia a fost acuzata in mai multe randuri ca foloseste "arma economica" drept mijloc de presiuni diplomatice asupra fostelor republici sovietice.

Sursa foto: Embargo, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri