Povestea adevarata a unei romance, Georgeta Mircioiu, care s-a casatorit cu un barbat din Coreea de Nord in anii 1950 si a fost fortata sa se desparta de acesta, cuplul fiind separat de cel putin 50 de ani, va fi transmisa de un post de radio sud-coreean, KBS, scrie Daily NK, o publicatie specializata in colectarea si analizarea informatiilor din Coreea de Nord.

Georgeta Mircioiu l-a cunoscut pe Jo Jung Ho in 1952, atunci cand acesta a venit cu un grup de orfani de razboi in Romania. Cei doi s-au casatorit in 1957, iar dupa doi ani ea l-a urmat in capitala Coreei de Nord, Phenian.

Cei doi nu au putut insa sa se bucure de casnicie, intrucat Georgeta a decis sa se intoarca in Romania pentru a obtine un tratament medical pentru fiica lor. Decizia ei a coincis insa cu aparitia unor zvonuri privind implicarea unor forte straine intr-o lovitura de stat din Coreea de Nord. A fost ultima data cand si-a vazut sotul, intrucat cele doua, mama si fiica, nu au mai putut obtine viza pentru a vizita Coreea de Nord.

Au continuat sa isi scrie scrisori, insa viata lui Jo Jung Ho s-a schimbat radical. Acesta a parasit Phenianul si a mers sa studieze in Hamheung, dupa care a inceput sa lucreze intr-o mina de carbune izolata. Schimbul de scrisori dintre Georgeta si Jo a incetat in 1967, la 10 ani dupa ce s-au casatorit.

"Cred ca sotul meu este inca in viata in Coreea de Nord", a declarat Georgeta Mircioiu pentru postul de radio sud-coreean care le-a difuzat povestea. Romanca a lucrat la un dictionar coreean-roman timp de 16 ani, gandindu-se la sotul ei si sperand sa poata trimite cartea in Coreea de Nord.

Apropierea prin cuvinte: scrisori si munca de realizare a unui dictionar

A doua parte a povestii transmise de programul radio se refera la zilele de dupa moartea dictatorului roman Nicolae Ceausescu. Acesta era prieten apropiat cu Kim Il Sung, dictatorul nord-coreean. Cei doi au fost dependenti de partenerii comunisti din China, respectiv Uniunea Sovietica, beneficiind insa de o impresie iluzorie de independenta. Programul analizeaza un posibil impact pe care prabusirea regimului lui Ceausescu l-a avut asupra Coreei de Nord, dar si caile prin care s-ar putea obtine o unire a Peninsulei Coreene.

In plus, programul transmite primul interviu pe care Dorin Cirlan, care a participat la executia lui Nicolae Ceausescu, l-a dat in Coreea, dar si detalii de la Targoviste, acolo unde dictatorul si sotia sa au fost ucisi in urma unui proces. Realizatorii programului au realizat interviuri si cu Mircea Dinescu, un critic vocal al regimului Ceausescu, dar si cu Adelin Petrisor, reporterul roman care a petrecut o saptamana in Coreea de Nord, unde a realizat un documentar numit "Coreea de Nord, nimic de invidiat". De asemenea, sunt discutate detaliile din spatele caderii dictaturii Ceausescu, dar si actuala situatie din Coreea de Nord.

Cercetarile la fata locului si interviurile au fost realizate de catre directorul executiv al Comitetului pentru Drepturile Omului in Coreea de Nord, din Statele Unite ale Americii, Greg Scarlatoiu si de un dezertor al elitei nord-coreene, Kim Kwang Jin, care lucreaza pentru Institutul pentru Strategia Nationala de Securitate din Coreea de Sud.

Sursa foto: Cuplu casatorit/ Shutterstock.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri