Comitetul de experti reunit luni de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si-a dat acordul pentru folosirea unor tratamente neomologate in lupta impotriva virusului Ebola, potrivit unui comunicat al organizatiei publicat marti, relateaza AFP.

"In fata circumstantelor epidemiei si sub rezerva indeplinirii unor conditii, comitetul a ajuns la un consens apreciind ca este etic sa se ofere tratamente neomologate, ale caror eficienta si efecte secundare inca nu sunt cunoscute, ca tratement potential sau cu titlu preventiv", explica Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Comitetul a definit drept conditii pentru folosirea acestor tratamente "o transparenta absoluta in privinta ingrijirilor, un consimtamant informat, libertatea de alegere, confidentialitatea, respectul fata de persoane, pastrarea demnitatii si implicarea comunitatilor", noteaza Mediafax.

Expertii se refera la "obligatia morala de a colecta si partaja datele privind securitatea si eficienta acestor interventii" care trebuie sa faca obiectul unei evaluari constante in vederea utilizarii lor viitoare. Bilantul febrei hemoragice Ebola care afecteaza Africa de Vest a depasit pragul de 1.000 de morti, cu 1.013 decese si 1.848 de cazuri (confirmate, suspecte si probabile), potrivit ultimului bilant al OMS luni seara.

Inainte de anuntul privind aprobarea OMS, Statele Unite au promis sa trimita in Liberia, una dintre tarile cele mai afectate de epidemie, un ser experimental, disponibil in cantitati foarte mici, pentru tratarea medicilor liberieni infectati.

Acest ser a fost folosit pentru prima data cu rezultate pozitive in cazul a doi americani infectati cu Ebola si repatriati in Statele Unite. Liberia a inaintat o solicitare si presedintele Ellen Johnson Sirleaf a anuntat luni ca acesta va fi trimis in cursul saptamanii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri