Ritmul activitatii economice din Statele Unite ale Americii a scazut in ultima luna, dar s-a mentinut presiunea inflationista in domeniul energiei si in alte sectoare, a anuntat Rezerva Federala, citata de agentia Rompres.

In raportul sau periodic, cele 12 districte in care este impartit sistemul Rezervei Federale au semnalat ca economia a continuat sa creasca in ultimele doua saptamani din iunie si primele doua din iulie.

Totusi, "exista numeroase rapoarte individuale care indica faptul ca ritmul de crestere a scazut", avertizeaza raportul.

sase din cele 12 districte au observat o diminuare a ritmului de crestere in regiunile pe care le reprezinta.

In acelasi timp, presiunile asupra preturilor provenind din costurile benzinei au persistat si, in unele cazuri, au crescut.

Rezerva Federala a semnalat ca piata de bunuri imobiliare a slabit si ca in majoritatea domeniilor de vanzari en detail "au crescut intr-un ritm modest si deceptionant".

Desi datele provin din situatii particulare si estimari si nu dintr-o evaluare statistica, rezultatele raportului pot face, impreuna cu alti factori, ca Rezerva Federala sa faca pauza in politica de ajustari monetare pe care a inceput-o in iunie 2004.

De atunci, cand ratele dobanzilor se aflau la cel mai scazut nivel din peste 40 de ani, Rezerva Federala a aplicat 17 ajustari cu scopul de a mentine echilibrul intre eforturile de stopare a inflatiei si necesitatea de a mentine elanul economiei.

Urmatoarea reuniune a Comitetului pentru o piata deschisa a Rezervei, care coordoneaza politica monetara, va avea loc pe 8 august.

Departamentul pentru Munca a anuntat saptamana trecuta ca preturile pe care consumatorii din SUA le platesc pentru bunuri si servicii, fiind excluse din aceasta categorie alimentele si combustibilii, au crescut cu 0,3 la suta in iunie, pentru a patra luna consecutiv.

Potrivit raportului, inflatia a fost diferita la nivel de districte, dar si de sectoare ale economiei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri