Guvernul rus are in plan dezvoltarea productiei nationale de avioane comerciale, in prim-plan fiind o colaborare cu China pentru un proiect de construire a unei aeronave destinate curselor pe distante lungi, in vederea reducerii dependentei de constructorii occidentali, noteaza AFP.

"Sanctiunile raman in vigoare. Nu stim cum se vor comporta partenerii nostri, pentru ca din pacate depind de autoritatile politice, ale caror actiuni sunt departe de a fi previzibile", a afirmat premierul Dmitri Medvedev, intr-o sedinta de guvern. El a aratat ca trebuie marita productia de avioane si de componente in Rusia.

Companiile aeriene din Rusia, in frunte cu Aeroflot, au reinnoit in ultimii ani mare parte din flota care data din era sovietiva, comandand masiv la Boeing si Airbus. In prezent, avioanele importate reprezinta 80% din aeronavele utilizate pe distante medii si lungi in Rusia si jumatate din cele utilizate in cursele regionale, precizeaza Mediafax.

Premierul a dat ca exemplu problemele diviziei low-cost a Aeroflot, ale carei avioane 737 au fost consemnate la sol in luna august, din cauza sanctiunilor europene care au impiedicat punerea in aplicare a unui contract de leasing.

Piata chineza este atat de mare incat face rentabila productia.

Citeste si:
Posibilitati de contestare a sanctiunilor in transportul alternativ
Posibilitati de contestare a...

Autoritatile din Rusia incearca relansarea aviatiei civile a tarii. In 2011, a devenit operational avionul rusesc Superjet 100, iar in 2016 urmeaza sa fie lansata aeronava destinata curselor pe distante medii MS-21. Numarul de comenzi primite pentru aceste avioane a fost insa modest, in afara celor din partea Aeroflot.

"In luna octombrie vom semna cu partenerii chinezi componenta tehnica a unui proiect de avion pentru distante lungi. Piata chineza este atat de mare incat face rentabila productia", a spus vicepremierul Dmitri Rogozin.
Guvernul mizeaza pe dublarea productiei de avioane Superjet la 50 pe an si pe crearea unei versiuni civile a aparatului Iliusin 112B.

Directorul general al Aeroflot, Vitali Saveliev, a avertizat recent sa operatorul, confruntat cu scaderea cererii de transport aerian din cauza incetinirii cresterii economice, ar putea anula comenzi pentru avioane occidentale.

Citeste si:
China nu schimba principiul "o tara, doua sisteme" pentru Hong Kong
China nu va tolera schimbarea...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Ryanair a consemnat la sol trei avioane din cauza unor fisuri