Politia italiana a stopat intrarea in piata a peste 220.000 de sticle de vin Brunello di Montalcino contrafacute, unul dintre cele mai apreciate din zona Toscanei, scrie Business Insider.

"Este cea mai mare frauda din sectorul agricol si alimentar. Daca ar fi avut succes sticle de Brunello di Montalcino contrafacut ar fi ajuns pe mesele a jumatate din restaurantele din lume", au precizat autoritatile italiene.

Cei 160.000 de litri de vin falsificat ar fi fost vanduti pentru 5 milioane de euro. Principaul suspect este un renumit oenolog, caruia i-a fost interzis sa locuiasca in Montalcino. 70% din vinurile Brunello sunt exportate, cele mai mari piete fiind SUA, Asia si America Centrala.

Acesta este al doilea scandal care loveste sectorul vinurilor din Italia, dupa ce in luna mai politia a descoperit o inselatorie de mai multe milioane de euro prin care vinuri de masa erau etichetate fals ca provenind dintr-o podgorie apartinand tenorului Andrea Bocelli.

Romania se mentine in topul celor mai mari zece consumatori de vin la nivel mondial, cu un consum de 22-24 litri per capita, care se afla insa la jumatate fata de statele dezvoltate, cu o medie de 50 de litri pe cap de locuitor. Patrimoniul viticol reprezinta 2,4% din suprafata arabila a Romaniei, ceea ce ne plaseaza pe locul sase in Europa dupa suprafata viticola si pe locul sapte la productia de struguri si vin. Productia de vin a fost anul trecut de 3,31 mil. hectolitri. 2009 a fost anul de varf, cu o productie de 5,36 mil. hectolitri.

Sursa foto: Vin, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri