Aproape 5.000 de salariati ai grupului Allianz au manifestat, luni, in Germania contra unui plan de reducere a numarului de posturi, cerand garantii contractuale, pentru protejarea locului de munca
Aproape 5.000 de salariati ai asiguratorului Allianz au manifestat, luni, contra unui plan de reducere cu 7.500 de posturi, majoritatea in Germania,relateaza NewsIn.

Cele mai importante miscari au avut loc in statele regionale Renania de Nord-Westfalia (in partea de vest a Germaniei), respectiv Bade-Wurtemberg (in sud-est), a declarat un purtator de cuvant al sindicatului. La Stuttgart, aproape o mie de lucratori au incetat complet lucrul.

Sindicatul serviciilor Ver.di solicita garantii contractuale, pentru protejarea locului de munca. Au avut loc manifestari si in orasul Frankfurt-pe-Main (in vest), unde grupul a prevazut inchiderea filialei, si in Hamburg (in nord).

Reprezentantii sindicatului Ver.di au precizat, totusi, ca aceste miscari nu constituie decat un avertisment care se adauga actiunilor ce au avut loc de la anuntul de reducere a locurilor de munca, facut in luna iunie. "Daca din partea conducerii nu va veni nici un fel de semnal, vom organiza o greva care va dura mai mult de o zi", a anuntat reprezentantul sindical.

Compania Allianz prevede reducerea efectivelor sale cu 5.000 de angajati, in domeniul asigurarilor, respectiv cu 2480 de angajati, la filiala sa bancara Dresdner Bank, ceea ce va insemna reducerea numarului de filiale regionale, din cele 21 de filiale existente acum urmand sa ramana zece. Grupul Allianz are, in prezent, aprope 31.500 de angajati numai in Germania. Ansamblul acestor restructurari, care trebuie sa simplifice structura lui Allianz in Germania este prevazut sa se incheie la sfarsitul anului 2008.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri