Capacitatea de stocare a gazelor naturale din Europa va creste cu peste 75 de miliarde de metri cubi in urmatorii ani, de la 101 de miliarde de metri cubi la finele anului trecut, in contextul liberalizarii pietelor si ca urmare a intentiei multor state de a-si reduce dependenta de gazele rusesti.

Potrivit datelor CEDIGAZ, o asociatie internationala care reuneste aproximativ 100 de companii din domeniul gazelor naturale, in prezent se construiesc sau se extind capacitati pentru inmagazinarea a 44 de miliarde de metri cubi de gaze la nivel mondial, jumatate din acestea fiind pe teritoriul Europei, relateaza Bloomberg, potrivit Mediafax.

Spatiile de stocare europene vor fi suplimentate cu inca 55 de miliarde de metri cubi in viitorul apropriat, echivalentul a 59% din depozitele propuse spre construire la nivel mondial. Odata cu liberalizarea pietelor europene, comertul cu gaze naturale se intensifica si la fel si competitia. Statele UE incearca sa gaseasca noi surse pentru acoperirea cererii de gaze naturale, ca urmare a conflictului dintre Rusia si Ucraina, care ameninta sa perturbe alimentarea cu gaze spre continent, la fel ca in 2006 si 2009. Europa importa 50% din necesarul de gaze naturale, iar CEDIGAZ estimeaza ca dependenta de importuri va creste la 70% pana in 2030. Aproape 30% din consumul de gaze din Europa este acoperit de gazele rusesti, iar jumatate din livrarile Gazprom trec prin conductele din Ucraina.

Statele europene trebuie sa construiasca mai multe spatii de inmagazinare, considera reprezentantii CEDIGAZ, care anticipeaza o crestere a cererii de gaze naturale cu 15% in urmatorii 15 ani, la 595 de miliarde de metri cubi. Marea Britanie construieste sau are in plan sa construiasca cele mai multe spatii de stocare a gazelor, urmata de Germania si Italia. Cu toate acestea, o parte din proiectele pentru constructia de noi depozite ar putea sa fie abandonate, datorita scaderii consumului de carburant din ultimii trei ani. Potrivit estimarilor Eurogas, anul acesta consumul de carburanti ar putea sa scada cu 9% fata de 2013.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri