Ghicitoare ruseasca: ce au in comun Vladimir Putin, pretul la petrol si cotatia rublei fata de dolar? Toate vor ajunge la "valoarea" de 63 pana anul viitor. Asta e gluma care face inconjurul Rusiei, in contextul in care guvernul rus lupta impotriva sanctiunilor occidentale venite ca urmare a conflictului din Ucraina, relateaza Bloomberg.

Vladimir Putin implineste 63 de ani pe 7 octombrie anul viitor, iar pretul petrolului Brent a ajuns saptamana aceasta la minimul ultimilor cinci ani, de 67,53 dolari pe baril. Nici rubla nu face nota discordanta: moneda nationala ruseasca a scazut la 54 de unitati pentru un dolar american, fata de 34 cat era acum sase luni. Ca gluma sa devina realitate, rubla ar trebui sa mai scada cu inca 14%.

Presiunea sanctiunilor impuse de Statele Unite si Europa este ca o sabie a lui Damocles care atarna asupra economiei Rusiei, spun surse apropiate de Vladimir Putin.

Cum incearca rusii sa sfideze Occidentul? Prin umor negru, care nu a mai fost atat de raspandit in societatea ruseasca de la Razboiul Rece. Economia intra in recesiune pentru prima data in cinci ani, rubla se depreciaza la un minim record fata de dolar, iar cantitati uriase de bani parasesc tara. In ciuda acestei realitati, suporterii lui Putin il sustin pe acesta intr-o noua candidatura in 2018, pentru un nou mandat de sase ani.

"Devenim tot mai saraci, economiile noastre se duc, preturile cresc, insa observam un efect opus celui dorit de cei care vor sa-l vada pe Putin distrus", afirma un sociolog de la Academia Rusa de Stiinte, Olga Kryshatanovskaya. Aceasta gluma vine doar sa sublinieze determinarea conducerii de a rezista pana la final, explica ea.

Sursa foto: Shutterstock.

Mentalitatea de fier a rusilor

Sanctiunile impuse Rusiei nu vor avea efectul dorit, din simplul motiv ca occidentalii nu inteleg mentalitatea ruseasca, spune un prieten apropiat al presedintelui Putin, care a dorit sa ramana anonim. Tara a indurat asediul german asupra orasului-simbol Leningrad pentru de mai mult de doi ani in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si cu siguranta va supravietui si acum, spune acesta.

"Vestul intelege gresit motivarea lui Putin si a celor din cercul acestuia", afirma Evgeniy Minchenko, seful Institutului de Expertiza Politica din Moscova. "Ei cred ca Putin este un om de afaceri, ca banii sunt cel mai important lucru pentru el si ca il vor invinge prin presiuni financiare", completeaza el.

De altfel, sondajele de opinie arata ca mentalitatea rusilor nu a fost afectata de "pedepsele" financiare venite din Vest. Levada Center a publicat recent un sondaj care arata ca jumatate din cei chestionati nu vad nicio dificultate in urma sanctiunilor economice, in timp ce 31% dintre acestia au spus ca problemele nu sunt foarte serioase. Un sondaj realizat de aceeasi companie in urma cu o luna releva ca 86% dintre rusii din 134 de localitati se declarau mandri ca stau in Rusia.

Rusii fata in fata cu sanctiunile: IGNORE

"Oamenii cred ca ar fi o lipsa de patriotism din partea lor sa arate ca sufera", spune directorul adjunct al institutului independent de sondare Levada Center. "Asta arata un efort mental de a rezista presiunilor externe si de a ignora sanctiunile. Aceasta stare de spirit poate rezista luni sau chiar ani", arata acesta.

Economia Rusiei este dependenta de petrol inca din timpul erei sovietice. In anii 1970 a intervenit criza petrolului, dupa embargoul producatorilor de petrol arabi asupra livrarilor din tarile care au sprijinit Israelul in razboiul impotriva Egiptului. Preturile au crescut de la 3 dolari pe baril la 21 dolari pe baril in 1974. Aceste evenimente au fost benefice pentru liderul comunist Leonid Brejnev, care s-a bucurat de prosperitate si cresterea influentei globale.

Dupa un decenu, in anii '80, saturarea pe piata petrolului a dus la o scadere a preturilor pe o perioada de sase ani, iar Uniunea Sovietica a fost privata de bunuri de consum de baza.

Putin a descris prabusirea Uniunii Sovietice ca cel mai mare dezastru geopolitic al secolului 20.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri