Lituania spera ca aderarea la zona euro, de la 1 ianuarie 2015, va mari gradul de siguranta al tarii aflata in imediata apropiere a Rusiei si a turbulentelor dintre statul moscovit si Ucraina. Populatia se teme insa ca aderarea la moneda unica va duce la cresterea preturilor, scrie channelnewsasia.com.

Anul 2014 a fost marcat de interventia Rusiei in Ucraina, cea mai mare amenintare pentru statele baltice de la ruperea acestora de Uniunea Sovietica de acum aproape 25 de ani. Avioanele de lupta NATO au escortat in acest an de 150 de ori aeronave de razboi rusesti care zburau la granita statelor baltice, de trei ori mai mult decat anul trecut, potrivit Ministerului Apararii lituanian.

"Trebuie sa recunosc faptul ca temerile privind securitatea nationala au fost unul dintre motivele care a dus la sustinerea adoptarii euro de catre populatie", a declarat ministrul de finante Rimantas Sadzius. Acesta considera ca trecerea la euro este al treilea cel mai important pas in obiectivul Lituaniei de a se intregra in comunitatea vest europeana, dupa aderarea la UE si NATO in 2004.

Potrivit unui sondaj publicat in luna noiembrie de Banca centrala a Lituaniei, aproximativ 53% dintre cei trei milioane de lituanieni sunt favorabili trecerii la euro, in timp ce 39% se opun. Odata cu abandonarea monedei sale nationale, litas, Lituania va deveni a 19-a tara membra a zonei euro, in conditiile in care celelalte doua state baltice, Estonia si Letonia, au aderat la zona unica in 2011, respectiv 2014.

Rimantas Sadzius spune ca preturile nu ar trebui sa urce cu mai mult de 0,2% – 0,3% dupa trecerea la moneda europeana. Spre deosebire de zlotul polonez, care evolueaza liber, litasul este legat de euro incepand din 2002, ceea ce inseamna ca depinde de Banca Central Europeana (BCE).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri