Grecia se afla din nou cu un picior pe marginea prapastiei in Zona Euro, iar Uniunea Europeana si BCE par a nu dori sa renunte cu una cu doua la tara elena, in contextul in care salavarea de la falimentul suveran a acesteia a costat nu mai putin de 240 miliarde de euro, pana in prezent.

Din aceasta suma fabuloasa "inghitita de greci", expunerea bancile germane in credite acordate Greciei se ridica la 24 de miliarde de euro, scrie Business Insider, care subliniaza insa faptul ca riscul sistemic este unul redus, deoarece Deutsche Bank si Commerzbank, cele mai mari banci comerciale din Germania, detin numai o mica parte din expunere.

Cea mai mare linie de credit, in valoare de 15 miliarde de euro, a fost acordata statului elen de catre banca pentru dezvoltare KfW, detinuta de stat. Spre comparatie, Commerzbank are o expunere de numai 400 de milioane de euro pe segmentul de corporate, banci si datorie publica din Grecia in timp ce Deutsche Bank in jur de 298 de milioane de euro.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat ca Germania este pregatita sa lase Grecia sa iasa din Zona Euro daca stanga radicala va repune in discutie masurile de austeritate. Potrivit acesteia, guvernul german considera aproape inevitabila iesirea Greciei din zona euro daca seful Syriza, Alexis Tsirpas, va abandona politica de austeritate bugetara si nu va mai rambursa datoriile.

Declaratiile cancelarului german, Angela Merkel, au alimentat si mai mult valul de speculatii cu privire o eventuala iesire din Zona Euro a Greciei. Parlamentul elen a anuntat, de asemenea, saptamana trecuta, dizolvarea sa si organizarea alegerilor legislative anticipate la 25 ianuarie, scrutin care ar putea fi castigat de formatiunea de extrema-stanga, Syriza, care se opune continuarii masurilor de austeritate impuse de Troica internationala (Comisia Europeana, BCE si FMI) in schimbul unor imprumuturi de 240 de miliarde de euro.

Recent insa, un purtator de cuvant al Bundestag-ului a dorit sa calmeze opinia publica afirmand ca Germania ramane increzatoare ca Grecia isi va respecta angajamentele. "Grecia si-a respectat angajamentele in trecut. Guvernul presupune astfel ca Grecia va continua sa isi respecte angajamentele contractuale", a declarat Georg Streiter.

In acelasi timp, banca franceza Credit Agricole avea cea mai mare expunere pe Grecia dintre bancile comericale din Europa, in valoare de 3,5 miliarde de euro, la finalul lui 2013, toata pe sectorul privat. Expunerea celei mai mari banci de Franta, BNP Paribas, ajungea la 0,7 miliarde de euro, iar pentru Societe Generale, la 0,3 miliarde de euro, exclusiv pe sectorul privat.

Sursa foto: Grecia, finantare / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri