Autoritatile din Franta par sa piarda controlul asupra tarii, platind pretul pentru anii de pasivitate fata de amenintarile islamiste, comenteaza site-ul israelian Ynetnews (editia online a Yedioth Ahronot), notand ca "anemicul" presedinte Francois Hollande si-a dat seama tardiv de riscul terorist, scrie Mediafax.

"Franta plateste pretul pentru lipsa de reactie fata de o minoritate care a stiut sa profite de pasivitatea autoritatilor", scrie cotidianul israelian intr-un material intitulat "Francezii pierd controlul asupra tarii".

"Presedintele Francois Hollande, care acum doar cateva zile i-a transmis ambasadorului francez la ONU sa voteze in favoarea crearii statului palestinian, s-a autodepasit miercuri, cand si-a dat seama ca masacrul comis la revista Charlie Hebdo este un atac terorist. Ce observatie rapida si precisa a unui presedinte care are o popularitate la un minim istoric. Intr-adevar a fost un atac terorist, spre deosebire de alte trei atacuri comise in ultimele doua saptamani in Franta de musulmani (si soldate cu victime), dar pe care autoritatile le-au atribuit unor persoane cu probleme psihice. Acestora li se adauga zeci de atacuri comise in ultimii ani de musulmani, nu neaparat impotriva evreilor, ci si impotriva crestinilor, fara a fi urmate de reactii consistente impotriva minoritatii musulmane (reprezentand peste 10% din populatie), care bineinteles ca profita de pasivitatea autoritatilor franceze", argumenteaza site-ul cotidianului Yediot Ahronot.

"Dati-mi voie sa anticipez ca masacrul comis la redactia revistei satirice (care ii ironizeaza si pe evrei) este doar inceputul. Daca autoritatile franceze - conduse de un presedinte anemic care se remarca doar prin relatii amoroase picante - nu vor reusi sa reactioneze imediat si cu toata forta, risca sa piarda controlul asupra tarii", subliniaza Ynetnews.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morti si 11 raniti, fiind revendicat de reteaua terorista sunnita Stat Islamic in Irak si Siria. Printre victime se numara directorul publicatiei, Stéphane Charbonnier (Charb), si alti trei cunoscuti caricaturisti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) si Georges Wolinski (Wolinski). Publicatia Charlie Hebdo primise o serie de amenintari dupa ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. La aceasta ora, autorii atacului terorist sunt inca in libertate.

Citeste si:
Profesor universitar: Ar putea fi România ținta unui atac terorist?
Profesor universitar: Ar...

In alte incidente, doi islamisti au deschis focul in centrul Parisului, omorand o politista. Vineri, un islamist a luat cinci ostatici intr-o piata evreiasca din Paris.

Sursa foto: MediafaxFoto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri