Ministrii de Interne din 11 state europene si secretarul american al Justitiei Eric Holder vor consolidarea "detectarii si controlului" europenilor care "traverseaza frontierele externe" ale Uniunii Europene, potrivit unei declaratii comune, in urma reuniunii de la Paris, relateaza AFP, scrie Mediafax.

"Intai trebuie sa incheiem rapid lucrarile angajate sub responsabilitatea Comisiei pentru a consolida, fara schimbarea dreptului european, controalele cetatenilor europeni la trecerea frontierelor externe ale Uniunii", a precizat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, intr-un discurs sustinut la finalul reuniunii internationale privind terorismul.

Ministrii considera de asemenea "indispensabil" un parteneriat cu operatorii de Internet pentru identificarea si retragerea rapida a "continutului care incita la ura si teroare", potrivit declaratiei comune. "Am marcat cu forta nevoia unei mai mari cooperari cu companiile de Internet pentru a garanta semnalarea si retragerea continutului ilicit si mai ales al continutului care face apologia terorismului sau care cheama la violenta sau ura", a declarat Cazeneuve.

Sursa foto: MediafaxFoto


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Toată Italia intră în CARANTINĂ
Setari Cookie-uri