Trei atentate sinucigase comise in ultimele zile de fete cu varsta de aproximativ zece ani sugereaza ca gruparea islamista Boko Haram ar putea folosi copiii pe care ii rapeste pentru a comite atacuri, potrivit unor experti citati de NBC News.

Gruparea islamista comite aproape zilnic crime si rapiri in nord-estul Nigeriei, intr-o campanie de violente care a intrat deja in cel de-al saselea an, dar atacurile de sambata si duminica au fost comise de trei fete. Deocamdata nu se stie daca fetele au fost obligate sau daca stiau ca au asupra lor explozibili, care ar fi putut fi detonati de la distanta.

Expertii afirma insa ca Boko Haram pare sa foloseasca copiii pe care ii rapeste pentru a comite atentate sinucigase. "Este foarte probabil ca Boko Haram sa recruteze fete pentru a le folosi ca atacatori sinucigasi", a declarat Elizabeth Donnelly, din cadrul institutului londonez Chatham House. Aproximativ 20 de persoane au fost ucise in atentatul comis sambata la Maiduguri, iar mai multi martori au declarat ca au vazut o fata de aproximativ zece ani avand asupra sa o bomba. Duminica, doua fete care pareau sa aiba aceeasi varsta purtau veste cu explozibil care au fost detonate in orasul Potiskum, omorand trei persoane.

Boko Haram, al carei nume se traduce prin "Educatia occidentala este pacatoasa", are ca scop sa isi creeze propriul stat pe baza legii islamice stricte. Gruparea a fost implicata in 10.000 de morti violente anul trecut, potrivit institutului american Foreign Relations. Numarul fetelor rapite de gruparea islamista este greu de estimat, dar cel mai cunoscut caz s-a inregistrat in aprilie 2014, cand Boko Haram a rapit 276 de fete dintr-o scoala din Chibok.

Violentele din nord-estul Nigeriei au facut ca obtinerea de informatii din regiune sa fie aproape imposibila, jurnalistii occidentali deplasandu-se rar dincolo de capitala Abuja, situata la peste 600 de kilometri distanta. Un exemplu este atacul comis la Baga saptamana trecuta, unde au fost ucise intre 150 si 2.000 de persoane, potrivit politicienilor si oficialilor guvernamentali citati de BBC.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri