Serviciile de informatii din Europa Occidentala sunt in alerta dupa atacurile de la Paris si raidul antiterorist din Belgia, in urma amenintarilor din partea gruparilor Stat Islamic si Al-Qaida in Yemen, existand temeri ca 20 de celule latente sunt pregatite sa atace in principalele tari europene.

Temerile erau deja mari in Europa Occidentala dupa mai multe amenintari din partea Statului Islamic (SI) si Al-Qaida in Yemen, in momentul operatiunii antiteroriste de joi seara din Belgia. Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informatii, ar putea fi implicate pana la 20 de celule latente formate in total din 120-180 de persoane pregatite sa atace in Franta, Germania, Belgia si Olanda, relateaza CNN. Agentiile de informatii din Uniunea Europeana si Orientul Mijlociu au identificat o "amenintare iminenta" in Belgia si, posibil, in Olanda, a adaugat sursa citata.

In plus, autoritatile belgiene se tem ca si alti teroristi vor trece la actiune, potrivit publicatiei De Tijd, citata de La Libre Belgique. Cotidianul economic si financiar a aflat de la serviciile de securitate ca pericolul unui atac nu a fost inca inlaturat. Serviciile antiterorism se tem ca si alti combatanti intorsi din Siria vor trece la actiune dupa operatiunile efectuate de justitie si politie de-a lungul tarii. Amenintari ar fi fost deja primite joi seara la Bruxelles, in urma carora a fost ridicata alerta terorista pentru toata tara, potrivit De Tijd.

Ca urmare, membrii personalului operational al politiei locale din Anvers au primit permisiunea de a-si aduce armele de serviciu la domiciliu. Sectiile de politie raman inchise publicului pana la noi ordine, in timp ce comisariatele principale sunt deschise dar sunt supravegheate.

Ca masura de precautie, cele mai importante scoli evreiesti din Bruxelles si Anvers si-au anulat cursurile pentru vineri, potrivit revistei Joods Actueel, citata de agentia Belga. Potrivit revistei, in urma analizei de securitate realizate de serviciul de protectie interna a comunitatii evreiesti, s-a constatat ca este prea periculos pentru continuarea cursurilor vineri.

Pe de alta parte, o inregistrare video postata pe contul de Twitter al unui jihadist si reperata de Observatorul pentru Orientul Mijlociu ameninta Belgia, Franta, Germania si Elvetia cu noi atacuri teroriste. Potrivit Observatorului, se remarca trei tineri combatanti ai Statului Islamic, probabil pe strazile din Rakka in Siria, care lauda atentatele de la Paris si ameninta cu atacuri ulterioare.

"Le spun tuturor francezilor care se gandesc ca Statul Islamic nu va ajunge in Europa, ca daca Allah o va permite, vom veni in Europa. Vor fi din ce in ce mai multe operatiuni in toata Europa, in Franta, Belgia, Germania, Elvetia, peste tot in Europa si peste tot in America", afirma primul jihadist. "Califatul se va instala in toata Europa". adauga el.

Unul dintre tovarasii lui adauga: "Islamul este o religie de pace intre frati, dar inainte de toate este o religie a dreptatii. Indiferent cine ne face rau, ii facem rau". Tot joi, Het Laatste Niews a dezvaluit mesajul unui tanar din orasul flamand Courtrai, in varsta de 19 ani, postat pe Facebook: "Ajungem in Belgia". Tanarul a fost identificat drept Lucas Van Hessche, plecat in Siria pentru a se alatura Statului Islamic. "Suntem un stat care se dezvolta si care va sfarsi prin a ajunge in Belgia. Fie ca vreti sau nu", adauga el. Mesajul lui a strans zeci de "like"-uri si comentarii pozitive pe reteaua de socializare.

Pe de alta parte, potrivit La Libre Belgique, un belgian este suspectat de autoritatile yemenite ca face parte dintr-o celula a Al-Qaida. Barbatul a fost arestat la inceputul lui ianuarie la Sanaa, capitala Yemenului, impreuna cu alte doua persoane, un somalez si un portughez. Potrivit Ministerului belgian de Externe, barbatul este interogat, dar nu era cautat in Belgia.

De la atacurile de la Paris, anchetatorii din Europa si-au intensificat activitatea. Politia franceza a efectuat noi arestari vineri, iar autoritatile belgiene au desfasurat operatiuni in mai multe orase din tara. In Germania vecina, politia a efectuat zece perchezitii vizand "miscarea islamista" la Berlin si a arestat doua persoane, in cadrul unei operatiuni de anvergura.

Joi seara, orasul belgian Verviers, cu 56.000 de locuitori, a fost scena unui schimb de focuri in urma carora doi suspecti de origine nord-africana au fost ucisi. In Verviers locuiesc multe persoane de origine marocana, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Liege. Imigrantii reprezinta peste 11 la suta din populatie, dar cei mai multi provin din tari europene. Rata somajului era deja de 20 la suta inaintea crizei economice.

Raidul a fost punctul culminant al unor investigatii ale politiei in privinta unei presupuse celule teroriste care includea persoane ce se intorsesera din Siria. Politia a arestat, a chestionat si a cautat dealeri de arme belgieni cu presupuse legaturi cu SI, iar la sfarsitul saptamanii trecute au arestat doi barbati care se intorceau din Siria, pe aeroportul Charleroi.

Autoritatile cred ca suspectii urmariti joi au furnizat documente si arme unor barbati care se intorceau din Siria, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de informatii. Un oficial belgian din cadrul serviciului de contraterorism a declarat pentru CNN ca presupusa celula terorista ar fi primit instructiuni de la gruparea Stat Islamic.

Potrivit televiziunii VTM, afliata CNN, investigatia terorista din Belgia a inceput in urma cu cateva saptamani si nu exista o legatura cu atacurile de la Paris. Dar surse din cadrul serviciilor de informatii au declarat ca atacurile de la Paris au jucat un rol in accelerarea operatiunii belgiene.

Potrivit RTL.be, suspectii din Verviers aveau uniforme de politie false, ceea ce i-a intrigat pe anchetatori. Aceeasi sursa afirma ca exista informatii, neconfirmate oficial insa, potrivit carora suspectii ar fi putut folosi aceste uniforme pentru deturnarea unui autobuz.

Presa flamanda vorbeste si despre alte piste cu privire la intentiile teroristilor pe teritoriul belgian. Cotidianul Het Laatste Nieuws vorbeste despre atacul asupra sediului politiei federale. Teroristii ar fi planuit, de asemenea, rapirea unei persoane cunoscute pentru a filma si apoi difuza decapitarea ei. Cotidianul flamand De Standaard vorbeste despre un atac global asupra comisariatelor de politie. Ministrul belgian de Externe Didier Reynders a declarat vineri dimineata pentru postul de televiziune francez iTélé ca amenintarea cu atentate viza fortele de politie.

Celula belgiana de lupta impotriva spalarii de bani a transmis Parchetului anul trecut un numar record de dosare privind finantarea terorismului, respectiv 36 de dosare ce implica in total 6,8 milioane de euro. In 2013, celula a transmis 25 de dosare, implicand in total 2,6 milioane de euro, potrivit editiei de vineri a L'Echo si De Tijd. In 2014, celula a primit 152 de notificari privind tranzactii financiare suspecte legate de terorism, comparativ cu 126 in 2013.

"Este totusi foarte dificil de reperat banii teroristilor", insista Jean-Claude Delepière, directorul celulei de combatere a spalarii de bani, care a lansat un apel pentru ca celula sa primeasca mai multe competente. O alta ingrijorare o reprezinta insa faptul ca aceasta celula nu partajeaza direct informatiile financiare cu serviciile de informatii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri