Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a transmis marti seara omologului sau rus Vladimir Putin, intr-o convorbire telefonica, sa profite de oportunitatea unui plan de pace pe care liderii europeni il vor prezenta miercuri la Minsk, in Belarus, noteaza CNN.

Obama a subliniat "importanta de a profita de oportunitatea reprezentata de negocierile dintre Rusia, Franta, Germania si Ucraina in vederea ajungerii la o solutionare pe cale pasnica" a violentelor din estul Ucrainei, potrivit Casei Albe.

Presedintele american a declarat luni ca nu a decis inca daca sa trimita sau nu armament si echipament fortelor ucrainene, insistnd ca doreste solutionarea pe cale diplomatica a crizei. El a apreciat, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu cancelarul german Angela Merkel, ca sansele unei soluti militare in Ucraina sunt "slabe", informeaza Mediafax. "Daca Rusia isi continua actiunea agresiva in Ucraina, inclusiv prin trimiterea de trupe, armament si finantarea separatistilor, costurile pentru Rusia vor creste", l-a avertizat Obama lui Putin, potrivit Casei Albe.

Uniunea Europeana si Washingtonul au decis sa nu trimita un ajutor "letal" Ucrainei, in pofida unor indemnuri ale unor congresmeni din ambele tabere si ale unor fosti oficiali din cadrul administratiei americane de a trimite armament fortelor guvernamentale asediate de rebeli prorusi in estul Ucrainei. Merkel si presedintele francez Francois Hollande s-au intalnit cu Putin la Moscova, la sfarsitul saptamanii, intr-o incercare de a ajunge la un acrod de pace, dar fara rezultat. Europenii vor incerca acest lucru din nou, miercuri, in capitala belarusa Minsk.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri