Sectorul energetic din Bulgaria se afla in pragul unui colaps financiar si este nevoie de masuri imediate pentru redresarea acestuia, a declarat sambata ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, citata de Novinite.

Intr-un interviu pentru postul national bulgar de radio, Petkova a afirmat ca autoritatile ar putea fi nevoite sa ia o serie de masuri nepopulare pentru stabilizarea sectorului, fara a preciza natura acestora, noteaza Mediafax.

Potrivit ministrului, compania energetica cu capital de stat National Electric Company (NEK) are datorii de 600 milioane de leva (306 milioane euro) catre doua termocentrale locale detinute de companii americane si de 1,2 miliarde de leva (613 milioane euro) catre diversi producatori de electricitate, iar autoritatile trebuie sa gaseasca solutii pentru a reduce nivelul arieratelor.

De asemenea, guvernul de la Sofia intentioneaza sa renegocieze termenii contractelor semnate cu cele doua termocentrale, a adaugat Petkova. Ea a subliniat ca liberalizarea pietei de energie, estimata sa se incheie pana la finele anului, va duce la solutionarea multora dintre problemele cu care se confrunta acest sector.

"Liberalizarea pietei va aduce transparenta, iar fiecare gospodarie din Bulgaria va putea sa-si aleaga furnizorul de electricitate dorit", a spus Petkova, mentionand ca guvernul se va stradui sa impiedice cresterea tarifelor la energie ca urmare a procesului de liberalizare. Ministrul a reiterat sprijinul Bulgariei pentru infiintarea unei Uniuni Energetice in UE, care va creste gradul de independenta energetica in UE si va duce la intensificarea concurentei.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri