Sefii celor mai mari patru banci din Grecia cer guvernului de la Atena sa incheie rapid un acord cu creditorii internationali ai tarii, pentru a pune capat incertitudinilor si a readuce economia la crestere, relateaza Kathimerini.

Directorul general al National Bank of Greece, Leonidas Frangiadakis, seful Alpha Bank, Dimitrios Mantzounis, al Piraeus Bank, Anthimos Thomopoulos, si cel al Eurobank, Fokion Karavias, au subliniat necesitatea acestui acord rapid, care sa asigure viitorul Greciei in zona euro si sa creeze conditiile pentru dezvoltare durabila, noteaza Mediafax.

"Factorul timp este extrem de important si ar fi rusinos ca Grecia sa nu profite de conditiile economice favorabile create de politica de relaxare monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) si de scaderea puternica a preturilor petrolului", a spus Frangiadakis. Mantzounis a aratat ca eliminarea incertitudinilor este esentiala, nu doar pentru sectorul creditarii ci in general pentru economia elena.

Pentru Thomopoulos, cheia redresarii economice sta in intreruperea ciclului subfinantarii si retragerii investitiilor. "Tara suporta presiuni prelungite asupra creditarii si incertitudini care afecteaza economia. Situatia nu poate continua. Timpul este un parametru decisiv. Necesitatea unui acord realist cu partenerii institutionali este imediata, iar acordul trebuie adoptat de majoritatea partidelor politice, asa cum s-a intamplat in Portugalia, Irlanda si Cipru", a adaugat Karavias.

Efectele incertitudinilor prelungite devin deja vizibile in economie. In ultimul trimestru din 2014 economia Greciei s-a contractat cu 1,3%, comparativ cu o crestere de 1,5% in trimestrul al treilea, potrivit datelor Fundatiei pentru Cercetari Economice si Industriale. Pentru primul trimestru, analistii estimeaza ca economia elena a stagnat.

Iesirile de capital din Grecia au continuat in luna aprilie, tendinta care a afectat nu doar depozitele bancare ci si plasamentele investitorilor straini in actiuni si obligatiuni. In cazul depozitelor bancare, pierderile inregistrate de la inceputul anului se ridica la circa 30 de miliarde de euro. Mai multi investitori straini s-au retras de pe piata de capital, iesirile fiind evaluate la 500 de milioane de euro. Numai in luna martie retragerile investitorilor in actiuni au fost echivalente cu 169,31 milioane de euro, dupa 162,17 milioane de euro in februarie.

Sursa foto: Grecia, finantare / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri