Comisarul pentru Economie Pierre Moscovici a declarat ca masurile solicitate Greciei de catre creditorii internationali sunt departe de a fi „nebunesti”, el reactionand pe fondul avertismentelor bancii centrale elene privind consecintele esecului negocierilor pentru deblocarea finantarii.

Moscovici, fost ministru de Finante al Frantei, a spus ca reuniunea de joi a ministrilor de Finante din zona euro va fi dificila, dar va avea ca obiectiv deblocarea negocierilor, relateaza Bloomberg. Oficialul UE a precizat ca vor fi discutate problemele pentru care exista divergente, respectiv taxa pe vanzari, pensiile si deficitul bugetar, scrie Mediafax.

"Asteptam masuri concrete in aceste trei domenii. Nu cerem lucruri nebunesti. Da, este nevoie de un program umanitar, dar si de un program de reforme, pentru ca traim intr-o economie de piata globala, iar economia Greciei nu poate ramane pe margine", a afirmat Moscovici la postul belgian de radio RTL.

In timp ce pozitiile celor doua parti aflate in negocieri sunt in continuare intransigente inainte de reuniunea Eurogroup de la Luxembourg, premierul elen Alexis Tsipras a afirmat marti ca FMI poarta "raspunderea criminala" pentru dificultatile Greciei. In absenta unor noi propuneri, oficialii considera ca exista sanse reduse pentru deblocarea negocierilor, la intalnirea de joi. Atentia se va indrepta apoi catre summit-ul liderilor UE programat sa aiba loc pe 25-26 iunie la Bruxelles, cu cateva zile inainte ca programul de sustinere a Greciei, de 240 de miliarde de euro, sa expire la sfarsitul lunii iunie.

Grecia, care trebuie sa plateasca FMI in aceasta luna datorii scadente de 1,6 miliarde de euro, mai are de primit prin intermediul programului de salvare 7,2 miliarde de euro. Banca centrala a Greciei a avertizat miercuri ca tara va intra pe drumul dureros al incapacitatii de plata si al iesirii din zona euro, daca Guvernul si creditorii internationali nu vor reusi sa ajunga la un acord referitor la reforme. Contractia economica se va accelera probabil in trimestrul al doilea, iar agravarea crizei a determinat retragerea din bancile elene a circa 30 de miliarde de euro in perioada octombrie 2014-aprilie 2015, potrivit bancii centrale.

Sursa foto: Steagul Greciei/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri