Acordul dintre Grecia si creditori este aproape finalizat, a declarat vineri ministrul elen de Finante Yanis Varoufakis, indicand ca cele doua parti au purtat discutii private pe parcursul saptamanii, relateaza MarketWatch.

Indiferent care va fi rezultatul referendumului, acordul este "iminent". Daca grecii vor vota da, Guvernul va accepta propunerea avansata de creditori saptamana trecuta", a spus Varoufakis, la emisiunea "Morning Ireland" a postului de radio RTE, scrie Mediafax.

"Daca vor spune nu, va pot spune ca in aceasta saptamana de impas am primit propuneri interesante din partea oficialilor europeni, iar acordul este gata, mai mult sau mai putin", a adaugat Varoufakis.

Grecii trebuie sa voteze duminica, la referendum, daca accepta sau nu propunerile de reforma ale creditorilor internationali, respectiv ale FMI, statelor din zona euro si ale Bancii Centrale Europene. Oficialii europeni au caracterizat referendumul drept un vot pentru ramanerea sau nu a Greciei in zona euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri