Guvernul grec pare sa fie dispus la o serie de compromisuri pentru a incheia un acord cu creditorii internationali si sa previna o iesire dureroasa din zona euro, a declarat miercuri ministrul francez de Finante Michel Sapin, transmite MarketWatch.

Sapin a spus reporterilor ca, dupa intalnirea cu noul ministru elen de Finante Euclid Tsakalotos, are "sentimentul" ca acordul este posibil.Ministrul francez considera ca referendumul prin care grecii au respins masurile de reforma propuse de creditori a oferit Guvernului de la Atena forta de a ajunge la un compromis, potrivit Mediafax.

Liderii din zona euro au dat Greciei termen pana duminica sa faca noi propuneri economice, mai stricte, pentru ca tara sa primeasca fonduri, sa evite default-ul datoriilor catre Banca Centrala Europeana si iesirea din zona euro.

Tonul optimist al ministrului Sapin confirma pozitia mediatoare adoptata de liderii francezi in discutiile pentru Grecia, in incercarea de a convinge Germania si alte tari din zona euro sa arate solidaritate statului elen. In schimbul unor masuri bugetare mai dure, autoritatile elene vor sa convinga creditorii sa ofere relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor publice, a spus Sapin, adaugand ca reducerea datoriei nu este un subiect de discutie, dar reesalonarea platilor este o posibilitate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri