Rena Dourou, prefectul Attica, cea mai mare si cea mai importanta regiune administrativa din Grecia, si reprezentant al coalitiei Syriza, condusa de Alexis Tsipras, a avertizat ca impingerea Greciei afara din UE, in timp ce tari precum Romania sau Bulgaria raman in blocul comunitar, nu este o solutie.

"Nu vom gasi o solutie, daca planul conceput pentru tara mea vizeaza iesirea Greciei, precum si taierea salariilor si pensiilor la nivelul celor din Croatia si alte tari balcanice. Nu poti tine Romania si Bulgaria in UE si sa te angajezi discutii lungi de decenii cu Turcia asupra posibilitatii de aderare, dar, in acelasi timp, sa fortezi Grecia sa iasa din familia europeana.", a declarat Rena Dourou (foto), pentru Der Spiegel.

Multi se indoiesc ca Grecia va iesi din Uniunea Europeana, in urma tuturor celor intamplate in ultimii ani pe tema datoriei, dar sa paraseasca Zona Euro in timp ce va ramane in UE reprezinta insa un scenariu posibil. Dupa referendumul elen din 5 iulie, care a evidentiat impotrivirea grecilor fata de cel mai recent lot de masuri de austeritate propuse de creditorii internationali, presa a alimentat speculatiile ca Atena ar putea iesi din Zona Euro, voit sau fortat.

Guvernatorul regiunii Attica considera, de asemenea, ca nimeni nu va beneficia dupa un eventual Grexit - nici greci, nici europenii. Grecia are insa nevoie, spune ea, de un set de initiative originale, care va duce la crestere si dezvoltare la nivel national. "Nu avem nevoie de o noua zona balcanica. Daca o tara din Zona Euro va parasi uniunea monetara va fi dezastru pentru toata lumea", sustine Rena Dourou.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri