Odata cu momentul in care o tara anume nu reuseste sa isi achite la timp datoriile scadente catre creditorii interni sau internationali, se spune ca aceasta a intrat in "default", echivalentul national al falimentului personal. Daca in cazul din urma, creditorii incep sa trimita scrisori, recurg la apeluri telefonice insistente si, eventual, executa debitorul, in ceea ce priveste o tara este mult mai dificil pentru creditori sa intre in posesia activelor unei entitati suverane.

In realitate, cele mai multe state ale lumii au intrat cel putin o data de-a lungul existentei lor in default, chiar daca acest lucru poate ca nu este larg cunoscut in randul cetatenilor acestora. Din zilele cand monarhii supra-imprumutau tarile pentru aventurile lor mercantile (de exemplu, Franta in 1558) si pana la cazurile recente ale Argentinei (2001) si Greciei (2012), natiunile au avut mai mereu dificultati in a rambursa ceea ce au imprumutat.

Filip al II-lea, regele Spaniei din secolul al XVI-lea, a domnit intr-o perioada cu patru momente de default, din cauza cheltuielilor militare si devalorizarii aurului. Din 1557 si pana in 1939, Spania a mai falimentat de alte 15 ori, in timp ce Grecia si Argentina si-au incalcat angajamentele in fata detinatorilor de obligatiuni de sapte si, respectiv, opt ori, in ultimii 200 de ani.

In trecut, tarile creditoare utilizau deseori forta pentru a obliga alte statele debitoare, aflate in default, sa ramburseze bani sau capital. De exemplu, in 1902, dupa ce Venezuela a intrat in default, nave militare germane, britanice si italiene au blocat porturile tarii pana cand guvernul de atunci a rambursat datoria. De asemenea, in 1881, dupa ce Imperiul Otoman nu a reusit sa-si onoreze obligatiile de plata, marile puteri europene, au confiscat pur si simplu case vamale otomane in contul datoriei internationale, scrie The Economist.

Un caz aparte a avut loc in 2012, cand fondul de hedging Elliot Associates a "confiscat" un vas naval argentinian care transporta peste 300 de marinari in portul Tema, Ghana, intr-o disputa cu privire la bani cu Argentina, in urma intrarii in default a tarii in 2001. Dupa dou luni, un tribunal international a ordonat ca nava sa fie eliberata si Ghana a sfarsit prin a da in judecata fondul de hedging. In general, tarile din ziua de astazi nu mai confisca lucruri unele de altele in contul datoriilor, dar, uneori, fondurile speculative "sechestreaza" marinari.

Argentina is getting «Messi»

La finele lui 2001, Argentina a intrat in default dupa ce nu a reusit sa achite o datorie scadenta de 132 de miliarde de dolari, ceea ce reprezenta a saptea parte din totalul datoriei lumii a treia la acea vreme. Datoria totala publica a urcat cu 166% pana in 2002, inflatia a ajuns la 40%, iar rezervele valutare s-au injumatatit. Mai mult de 53% dintre argentinieni au cazut sub pragul de saracie. Dupa o perioada de incertitudine, Argentina a optat sa-si devalorizeze puternic moneda, pe masura de rata somajului accelera si protestele de strada se inteteau, si a fost in cele din urma capabila sa-si revina, dar, numai pentru a intra din nou in default dupa 13 ani. De data aceasta, in contul unei datorii de 1,5 miliarde de dolari catre creditorii americani.

Cel mai recent exemplu este insa cel al statului Puerto Rico, un teritoriu neincorporat al Statelor Unite cu statut de commonwealth, care a intrat in default pentru prima data in istoria sa, dupa ce a platit doar 628.000 dolari dintr-o datorie de 58 milioane catre Corporatia Finantelor Publice scadenta luni. Defaultul reprezinta un moment istoric in "spirala mortii" economice a insulei, care are o uluitoare datorie de 70 miliarde dolari, iar economia ei este in recesiune.

Grecia, in "streangul" Zonei Euro

Grecia a intrat in necazuri, in principal, pentru ca nu ar fi trebuit sa adere la Zona Euro inca de la inceput. Guvernele care s-au perindat pe la conducerea tarii inainte de venirea lui Alexis Tsipras nu au reusit sa-si echilibreze bugetele, iar ciclul economic in care republica elena se afla era departe de a fi sincronizat cu cele din Zona Euro (in special cu Germania si Franta). Cand economia Germaniei crestea, cea din Grecia intra in recesiune si vice-versa. Utilizarea de catre BCE a aceleasi politici monetare in ambele tari a fost astfel lipsita de sens.

Daca o tara din Zona Euro pierde sincronizarea cu economia Germaniei, atunci Banca Centrala Europeana (BCE) va decide cresterea ratelor dobanzii, in momentul in care aceastea se afla deja in recesiune, sau va reduce ratele de dobanda, intr-o perioada de crestere economica. In aceasta situatie, politica monetara a BCE va avea tocmai opusul scopului propus initial si doar va amplifica avansul sau recesiunea economica, scrie Financial Review.

Asa s-a intamplat cu tarile PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia si Spania), care aveau o rata similara cu cea a Germaniei de crestere economica in perioada celor mai dificili ani de criza financiara. Apoi, in ultimii ani, toate au ramas in urma economiei Germaniei, care si-a revenit relativ repede si a "fortat" BCE sa adopte o politica mai agresiva asupra inflatiei. Celelalte tari au ramas astfel fara sprijinul monetar de care aveau nevoie pentru a scapa de recesiune.

Dar, cea mai probabila cauza a crizei din Grecia a fost, de altfel, incapacitatea acesteia de a-si achita datoriile la timp. In mijlocul unei recesiuni profunde, taxele si celelalte venituri guvernamentale au inceput sa scape de sub control si in cele din urma sa se reduca intre 2007 si 2014 cu peste 15%. Fara capacitatea de a controla cursul de schimb si moneda, guvernul elen nu a putut sa tipareasca bani pentru a stimula economia si devaloriza datoriile. Ca urmare, a avut de ales intre a rambursa datoriile catre creditorii sai internationali si de a face cu totul altceva: plata pensiilor, furnizarea de servicii publice si protectie sociala cetatenilor sai s.a.m.d..

Ce se intampla cu o tara dupa un default?

Spre deosebire de o companie, in loc de a pune lacatul pe usa, in teorie, tarile se confrunta cu o serie de optiuni care vizeaza de cele mai multe ori restructurarea datoriei decat varianta de a nu mai plati deloc, pentru a evita izolarea politica internationala. In mod normal, acest lucru se intampla fie printr-o extindere a scadentei sau prin devalorizarea monedei.

Pe urma, cele mai multe tari traverseaza o perioada dura de austeritate, urmata de o revenire (uneori rapida) de crestere. De exemplu, in cazul in care o tara apeleaza la devalorizarea monedei pentru a-si plati datoria, acest proces va ieftini produsele sale destinate exportului si va ajuta astfel industria prelucratoare, care in cele din urma va relansa economia.

De asemenea, creditorii vor incepe in cele din urma sa imprumute din nou chiar si tarile cu rating de credit scazut, deoarece, in general, nu vor pierde totul - precum intr-o afacere sau faliment personal. Cu toate acestea, tarile au tendinta, mai degraba, de a restructura datoria (de regula, in conditii nefavorabile). La urma urmei, o tara nu poate sa-si inchida portile pentru totdeauna.

In practica, insa, un lucru este, in general, garantat ca se va intampla: rating-ul de credit scade abrupt, iar datoria tarii devine mai putin valoroasa pentru pietele internationale. Acest lucru inseamna ca, daca o tara ramane fara bani, devine mult mai scump pentru aceasta sa se imprumute in continuare, pentru a rostogoli datoriile si sa-si finanteze importurile.

De exemplu, daca nu mai poate plati pentru importurile de produse alimentare va exista o penurie de alimente si, prin urmare, preturile vor creste, iar daca este dependenta de importurile de masini, diverse industrii se vor inchide. Pentru a evita astfel de consecinte, poate sa tipareasca fie mai multi bani sau sa se imprumute la FMI. Dar, o masa monetara in exces va duce insa la inflatie, iar puterea de cumparare se va diminua, ceea ce nu este de dorit.

Cat de important este rating-ul de tara?

Dar, aceste rating-uri mentionate anterior pot fi extrem de inselatoare. Standard & Poor's a acordat datoriei Greciei un grad de A- pana in decembrie 2009, moment in ajustarea fiscala era in plan. Partial din cauza ratingului, Grecia nu a avut probleme in a se imprumuta la rate ale dobanzii rezonabile pana in luna noiembrie a acelui an, la fel cum reuseste Portugalia astazi.

De obicei, aici FMI intra in scena cu un imprumut de ajutor. Pentru a se asigura ca economia este pe drumul cel bun, FMI si tara respectiva stabilesc un plan de restructurare a datoriilor. Imprumutul de la FMI va fi insa oferit in etape, pe baza acelui plan, care forteaza, de regula, economia sa se deschida si mai mult in fata investitiilor straine si guvernul de a gestiona finantele tarii mai bine prin reducerea subventiilor.

De cele mai multe ori, insa, o tara poate decide sa recurga si la devalorizare abrupta a monedei, precum in cazul Argentinei. Grecia nu poate apela la acest artificiu monetar, fiind in Zona Euro. Dupa devalorizare, exporturile devin mai ieftine pe piata internationala, acestea sporesc si guvernul incaseaza mai multi bani, ceea ce ajuta la reducerea cheltuielilor si asigura o mai buna gestiune financiara in cadrul planului stabilit cu FMI, pentru a relansa economia.

Un default poate fi, deopotriva, foarte dureros pentru populatie, in special daca este neasteptat si haotic. Deseori, guvernul poate sa inchida bancile si sa impuna controale ale iesirilor de capital, dupa ce populatia ia cu asalt institutiile de credit pentru a-si retrage economiile. Pentru limitarile impuse capitalurilor, pietele de capital vor refuza sa mai imprumute statul respectiv, iar agentiile de rating vor avertiza, fara indoiala, impotriva de a investi in aceasta tara. Din pacate, nu exista nici o lege internationala sau instanta de judecata pentru solutionarea falimentelor suverane, ceea ce explica de ce acestea sunt atat de variate si severe.

Drept urmare, in acest moment, cea mai mare parte a datoriei suverane europene este negarantata, ceea ce inseamna ca nimeni nu are un temei juridic pentru a forta o tara sa-si lichideze activele sale pentru a achita datoria. Acest element de incertitudine in Europa, prezent, chiar acum (in special in tarile PIIGS) reprezinta cauza situatiei de pe pietele financiare. Cu toate acestea, o tara aflata in default poate alege sa nu mai plateasca ori sa treaca la programe de austeritate. Dar, in general rezultatul este imprevizibil.

Asa cum s-a intamplat in tarile PIIGS, austeritatea duce, de asemenea, la cresterea somajului, reduceri ale rating-ului de credit, la rate ale dobanzilor mult mai mari, impozite mai mari si niveluri mai mici de afaceri si investitii, atat interne cat si externe, revolte sociale, saracie.

Problema reala este ca nu am fost niciodata intr-o situatie ca aceasta inainte, unde atat de multe tari au banci centrale care sunt capabile de a tipari bani pentru a umfla preturilor activelor, cu scopul de a-si plati obligatiile. Nimeni nu-si poate rambursa datoriile fara a crea noi datorii. Japonia, UE, si SUA au niveluri fara precedent ale datoriei in PIB. Suntem intr-o situatie precara ce devine din ce in ce mai dificil de gestionat.

Mattpix / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri