Grecia se apropie de ajungerea la un acord cu creditorii internationali pe tema unui nou plan de asistenta financiara, afirma premierul Greciei, Alexis Tsipras, citat de Reuters. "Suntem in ultima etapa a procedurilor pentru ajungerea la un acord cu institutiile internationale", a declarat Tsipras.

"In pofida dificultatilor cu care ne confruntam, speram ca acordul va pune capat situatiei de incertitudine privind viitorul Greciei in zona euro", a spus premierul de extrema-stanga de la Atena. Cele doua parti ar trebui sa ajunga cel tarziu pe 20 august la un compromis privind noul plan de asistenta financiara, pentru a permite Guvernului de la Atena sa ramburseze Bancii Centrale Europene 3,5 miliarde de euro pentru obligatiuni care vor expira, scrie Mediafax.

"Negocierile se vor incheia saptamana aceasta", a declarat marti ministrul grec al Finantelor, Euclide Tsakalotos, dupa o noua reuniune cu reprezentantii Grupului Bruxelles (format din Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International). La discutii sunt prezenti si oficiali responsabili de Mecanismul European de Stabilitate (MES) - fondul special de asistenta al zonei euro. "Exista mici divergente. Nu cred ca vor fi probleme in privinta privatizarilor. Discutiile au avansat mai mult decat ma asteptam", a spus Euclide Tsakalotos.

Olga Gerovassili, purtatorul de cuvant al Guvernului grec, a declarat ca redactarea acordului privind noul plan de asistenta financiara va incepe miercuri. Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a apreciat ca este posibila ajungerea la un acord pana la sfarsitul lunii august, chiar daca este "un obiectiv ambitios".

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elena pentru negocierea unui al treilea program de asistenta financiara, care sa permita ramanerea Greciei in zona euro. Grecia si-a asigurat restructurarea datoriilor si finantarea pe termen mediu in cadrul unei pachet in valoare de 86 de miliarde de euro care va permite tarii sa ramana in zona euro. Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE). Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri