Turcia a anuntat sambata ca avioanele sale de vanatoare au efectuat primele raiduri in cadrul coalitiei conduse de Statele Unite impotriva gruparii Statul Islamic (SI) in Siria, relateaza Associated Press in pagina electronica.

Potrivit unui comunicat al Ministerului turc de Externe, avioanele au inceput sa atace obiective ale gruparii Statul Islamic vineri seara, peste granita cu Siria, care erau considerate amenintari la adresa Turciei, potrivit Mediafax. Dupa luni de ezitari, Turcia a acceptat luna trecuta sa isi asume un rol mai activ in lupta impotriva gruparii Stat Islamic.

Avioanele turce au folosit bombe inteligente pentru a ataca obiective ale Statului Islamic din Siria, fara a intra in spatiul aerian sirian, iar ulterior Turcia a acordat avioanelor americane acces la o baza aeriana importanta, situata in apropierea frontierei siriene.

Atacurile turce lansate vineri au fost primele in cadrul campaniei conduse de Statele Unite si au avut loc dupa ce oficialii turci si americani au anuntat ca au ajuns la un acord tehnic de cooperare, care prevede ca Turcia se va integra deplin in campania aeriana a coalitiei.

"Avioanele noastre de vanatoare, alaturi de avioane de razboi apartinand coalitiei, au inceput de ieri seara sa efectueze operatiuni comune impotriva obiectivelor Statului Islamic care constituie o amenintare la adresa securitatii tarii noastre", a precizat Ministerul de Externe. "Lupta impotriva organizatiei teroriste este o prioritate pentru Turcia", a adaugat comunicatul, fara a oferi detalii despre tinte.

Combatantii gruparii Statul Islamic au ocupat joi cinci sate de la gruparile rebele din nordul Siriei, avansand spre orasul strategic Marea, din apropierea frontierei turce. Progresele inregistrate de gruparea Statul Islamic sunt in provincia nordica Alep, in apropierea careia Turcia si Statele Unite vor sa creeze o zona demilitarizata.

Sursa foto: Anton Gvozdikov / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri