Patruzeci si sapte de persoane care au fost condamnate pentru planuirea sau comiterea de acte teroriste, ce au vizat civili si forte ale securitatii, au fost executate in Arabia Saudita, a anuntat sambata Ministerul de Interne saudit, citat de publicatia Al Arabiya.

Potrivit comunicatului Ministerului de Interne, cei 47 de barbati au fost condamnati pentru ca au adoptat ideologia radicala "takfiri", s-au alaturat organizatiilor teroriste si au fost implicati in acte criminale comise in Arabia Saudita si in statele din vecinatate. Printre cei executati s-a aflat si clericul siit proeminent Nimr al-Nimr, care s-a opus regimului tarii, fiind condamnat la moarte in octombrie 2014 pentru "port de arme" si "lipsa de obedienta fata de suveran" de un tribunal din Riad, potrivit Mediafax.

Nimr al-Nimr a fost arestat in iulie 2012, iar doi dintre militantii sai au murit in confruntarile generate de arestarea sa. Cei mai multi dintre condamnatii executati au fost implicati intr-o serie de atacuri comise de organizatia terorista Al-Qaida, in perioada 2003-2006, in care au murit cetateni sauditi si straini, precizeaza Ministerul de Interne saudit. Dintre cei executati, 45 erau cetateni sauditi, iar alti doi proveneau din Ciad si Egipt, potrivit unei liste cu cei executati publicata de Agentia Saudi Press. Cei 47 de barbati au fost executati in 12 regiuni din tara, a precizat Ministerul de Interne.

Sursa foto:BortN66/ Shutterstock

Citeste si:
Arabia Saudita, catre turisti: Daca nu respecta decenta, amendati
Arabia Saudita, catre...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Arabia Saudita, liber la vize turistice: 24.000 de straini in 10 zile