Liderii lumii au condamnat vehement, dintr-un capat in celalalt al planetei, atacurile teroriste care au lovit marti dimineata Bruxelles-ul, ucigand cel putin 34 de persoane si ranind cateva zeci la aeroportul din metropola si la statia de metrou Maelbeek, aflata in apropierea institutiilor europene. Atentatele din Bruxelles au fost revendicate de jihadistii statului Islamic.

Presedintele francez Francois Hollande a condamnat vehement atacurile teroriste din Bruxelles, sustinand ca intreaga Europa a fost lovita de exploziile produse in metropola belgiana si ca trebuie sa fie luate noi masuri urgente la nivel european, pe masura amenintarii teroriste cu care ne confruntam, scrie News.ro.

El si-a exprimat solidaritatea cu poporul belgian si a promis ca Turnul Eiffel va fi luminat, marti seara, in culorile drapelului belgian. Franta a fost lovita de teroarea jihadistilor in urma cu patru luni, la 13 noiembrie, atunci cand 130 de persoane au fost ucise in atacuri coordonate asupra mai multor cafenele si restaurante pariziene, dar au vizat si sala de concerte Batacaln si stadionul Stade de France.

In statul vecin, premierul olandez Mark Rutte a sustinut ca atentatele din Bruxelles reprezinta acte de lasitate criminale. Prim-ministrul Olandei si-a transmis solidaritatea fata de rudele victimelor si a oferit sprijin guvernului de la Bruxelles pentru a combate terorismul din tara.

Premierul britanic David Cameron a declarat ca este socat si ingrijorat de evenimengtele care au avut loc la Bruxelles, iar Marea Britanie va face tot ce poate pentru a-si sprijini aliatul. De asemenea, prim-ministrul a convocat o intalnite de urgenta a comitetului guvernamental Cobra, pentru a determina masurile de securitate care vor fi implementate ca raspuns la atentatele din Bruxelles, iar securitatea la aeroporturile londoneze a fost ridicata.

Vladimir Putin a transmis ca atentatele de la Bruxelles sunt acte barbare si lipsite de justificare. "Presedintele rus condamna aceasta crima barbara, care n-are nicio justificare si care confirma, inca odata, ca terorismul nu mai are granite si reprezinta o amenintare pentru oameni din intreaga lume. Lupta impotriva acestui rau cere o interactiune internationala cat mai activa", se arata in comunicatul de presa emis de Kremlin.

Reactii au venit si din partea statelor musulmane. Turcia si sase state din peninsula Araba, respectiv Arabia Saudita, Oman, Kuwait, Bahrain, Qatar si Emiratele Arabe Unite, au condamnat atentatele teroriste care au lovit metropola belgiana. Premierul turc Ahmet Davutoglu a declarat ca: ”Condamn atacurile care au avut loc in aceasta dimineata la Bruxelles, ce demostreaza inca odata fata terorismului global. Imi exprim condoleantele guvernului si poporului belgian si vreau sa transmit solidaritatea turcilor in astfel de momente”.

De pe partea cealalta a Atlanticului au venit reactii de la prezidentiabilii americani. Republicanul Ted Cruz a condamnat ”atacurile de teroare comise de radicali islamisti”, in vreme ce Donald Trump a amintit americanilor de politica sa cu privire la inchiderea granitelor pentru musulmani.

De asemenea, gruparea terorista Hezbollah din Liban, care lupta in conflictul sirian alaturi de fortele fidele presedintelui Bashar al-Assad, a condamnat atacurile, sustinand ca Europa este sub focul adus de teroristi din Siria si Orientul Mijlociu, care demostreaza cat de periculoase sunt gruparile ultra-radicale takfiri (termen peiorativ folosit pentru a-i desemna pe jihadistii Statului Islamic).

”Focul care arde, in special Europa, si, in general, intreaga lume este acelasi care a fost aprins de unele regimuri in Siria si in alte state din regiune”, a sustinut Hezbollah. Atacurile au starnit reactii si in Siria, unde regimul de la Damasc a sustinut ca atacurile reprezinta rezultatul inevitabil al unor politcii gresite si a tolerantei fata de terorism. De altfel, ministrul sirian de Externe a solicitat interventia coalitiei internationale pentru combaterea fenomenului.

Sursa foto: Christopher Halloran / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri