Pe fondul unui proces de consolidare in industria farmaceutica europeana, producatorul belgian de medicamente UCB SA a anuntat ieri lansarea unei oferte amiabile de 4,4 miliarde euro (5,64 miliarde dolari), pentru preluarea rivalului german Schwarz Pharma AG
UCB a oferit sa plateasca 50 euro (64,09 dolari) in numerar si 0,8735 actiuni proprii pentru fiecare actiune Schwarz Pharma, oferta reprezentand o prima de 20 de procente fata de pretul inregistrat de actiunile Schwarz Pharma la inchiderea sedintei de tranzactionare din 22 septembrie, potrivit Rompres. Familia Schwarz, care detine 60 la suta din actiunile producatorului de medicamente, a anuntat ca a acceptat oferta firmei belgiene.

In urma acestei tranzactii, care a primit deja recomandarea consiliului de administratie de la Schwarz Pharma, ar putea lua nastere o noua companie cu vanzari de peste 3,3 miliarde euro (4,23 miliarde dolari) si un buget anual de 770 milioane euro alocat pentru cercetare si dezvoltare. Daca va fi aprobata de organismele de reglementare, noua companie va fi denumita UCB si va avea sediul la Bruxelles.

Schwarz Pharma este specializata in medicamente cardiovasculare, dar produce si medicamente utilizate in tratarea maladiei Parkinson si a epilepsiei. UCB s-a transformat intr-o companie importanta din sectorul biotehnologiei in luna iulie 2004 cand a achizitionat firma britanica Celltech Group pentru suma de 1,5 miliarde lire sterline. UCB produce medicamente utilizate in tratarea cancerului, inflamatiilor si alergiilor.

Aceasta este a treia mare tranzactie, in ultimele cinci zile, in care este implicata o companie farmaceutica din Germania. Joia trecuta firma elvetiana Serono, cea mai mare companie de biotehnologie din Europa, a acceptat vanzarea unui pachet majoritar din actiunile sale catre grupul german Merck KGaA pentru o suma de 10,6 miliarde euro (13,59 miliarde dolari). Tot saptamana trecuta grupul german Altana AG a convenit vanzarea diviziei sale de medicamente firmei daneze Nycomed Holding AS pentru 4,5 miliarde euro (5,77 miliarde dolari).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri