Grecia si-a indeplinit in mare obiectivele de reforma cerute de creditori, iar partenerii din zona euro vor incepe sa discute posibile masuri de restructurare a datoriilor tarii, a declarat presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relateaza Kathimerini.

”Suntem in momentul primei evaluari a programului de ajutor pentru Grecia si obiectivele de baza au fost indeplinite”, a afirmat Juncker intr-un interviu acordat unor publicatii ale grupului german de media Funke Mediengruppe, informeaza News.ro.

Succesul evaluarii, care a avut loc la Atena, ar permite furnizarea urmatoarei transe din ajutorul financiar de 86 de miliarde de euro convenit in iulie 2015 cu creditorii internationali.

Eurogroup, format din cei 19 milistri de Finante din zona euro, se va reuni luni pentru analiza rezultatului evaluarii. ”Vor incepe, totodata, primele discutii despre cum pot fi facute sustanabile datoriile statului elen, pe termen lung”, a mai spus Juncker.

Aprobarea reformelor de catre creditori este necesara inainte de discutarea restructurarii datoriilor, dar discutiile au trenat de luni de zile din cauza dezacordurilor dintre reprezentantii zonei euro si cei ai FMI, care cer mai multe masuri.

Parlamentul de la Atena s-a reunit duminica pentru a aproba reforme controversate in domeniul fiscalitatii si pensiilor, in timp ce tara se afla in a treia zi de greva generala, care a paralizat transporturile.

Ministrul elen de Finante, Euclid Tsakalotos, a cerut sambata partenerilor din zona euro sa aprobe programul de reforme care include economii de 5,4 miliarde de euro si sa nu ia in considerare apelurile pentru masuri suplimentare, de rezerva, de 3,6 miliarde de euro.

”Orice masuri peste cele de 5,4 miliarde de euro ar fi contraproductive atat pentru populatie cat si pentru economie”, a scris Tsakalotos intr-o scrisoare adresata Eurogroup.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a scris la randul ei Eurogroup, cerand inceperea imediata a discutiilor pentru restructurarea datoriilor Greciei, care, in opinia ei, ar trebui sa aiba loc concomitent cu discutiile referitoare la reforme. Lagarde considera ca obiectivul obtinerii unei excedent primat de 3,5% din PIB in 2018 este nerealist, fiind ”contraproductiv” sa astepti ca Grecia sa il indeplineasca.

Atena are in iulie datorii scadente de 3,5 miliarde de euro. Reformele discutate de Parlament ar reduce pensiile cele mai mari, ar fuziona mai multe fonduri de pensii si ar majora contributiile. In sistemul fiscal, ar creste impozitele pentru veniturile medii si mari.

Tsipras a spus vineri parlamentarilor din partidul Syriza, care detine o majoritate stransa, de 153 din cele 300 de locuri ale legislativului, ca masurile nu ii vor afecta pe saraci.

In privinta sistemului de pensii, Tsipras a spus ca reforma va impiedica prabusirea acestuia in cativa ani.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri