O nava rusa de razboi a efectuat manevre agresive si imprevizibile in apropierea unei nave din cadrul Marinei americane, in estul Marii Mediterane, un al doilea incident de acest tip in doar cateva saptamani, care ameninteste de Razboiul Rece, a declarat o sursa din cadrul armatei americane, relateaza Reuters.

Fregata rusa Iaroslav Mudri (cel Intelept) s-a apropiat in mod inutil de crucisatorul lansator de rachete USS San Jacinto, pe 30 iunie, si a efectuat manevre in siajul navei americane, a precizat Comandamentul american in Europa. Nava americana nu a fost "amenintata" si si-a mentinut directia si viteza, declara EUCOM intr-un comunicat, scrie News.ro.

"Insa apropierea (fregatei) Iaroslav Mudri, dupa care s-a departat de (crucisatorul USS) San Jacinto este considerata o manevra foarte riscanta, extrem de neprofesionista si contrara reglementarilor maritime internationale", subliniaza Comandamentul. "Aceste actiuni pot escalada in mod inutil tensiunile dintre tari si pot antrena erori de clacul sau accidente periculoase", apreciaza EUCOM referindu-se la manevrele "agresive si imprevizibile" ale Fregatei Iaroslav Mudri.

O serie de incidente similare - care amintesc de confruntarile din timpul Razboiului Rece dintre cele doua superputeri - au avut loc in ultimele luni, atat pe mare, cat si in spatiul aerian, in urma carora militarii americani si rusi s-au acuzat reciproc de "apropieri periculoase". Oficiali americani au anuntat luna aceasta ca, la 17 iunie, Iaroslav Mudri s-a apropiat la 288 de metri de USS Gravely. Ei au denuntat un comportament "periculos si neprofesionist". Ministerul rus al Apararii a respins aceste acuzatii.

In acest ultim incident, USS San Jacinto efectua o operatiune impotriva unor jihadisti din gruparea Statul Islamic, in Irak si Siria, impreuna cu portavionul USS Dwight D. Eisenhower. In alt incident, in aprilie, armata americana a acuzat ca un bombardier rus de tip Su-24 a simulat un atac asupra USS Donald Cook pe Marea Baltica. Secretarul de Stat american John Kerry denunta la vremea respectiva faptul ca pilotii rusi s-au purtat provocator si periculos si sublinia ca "potrivit regulilor de angajare (militara, avionul) ar fi putut sa fie doborat".

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri