David Ali Sonboly a planificat timp de un an atacul armat in masa pe care l-a comis vineri seara la Munchen, au anuntat anchetatorii, relateaza The Associated Press, potrivit News.ro.

Anchetatorul bavarez Robert Heimberger a spus ca adolescentul in varsta de 18 ani - pe care l-a identificat drept "David S." - vizitase o scoala in care a fost comis un atac armat, in localitatea Winnenden, si facuse fotografii.

Atacatorul, care probabil a achizitionat arma pe piata "Internetului negru", era un jucator pasionat de jocuri video de tir, inclusiv "Counter-Strike: Source", a precizat Heimberger.

Un purtator de cuvant al Procuraturii din Munchen, Thomas Steinkraus-Koch, a declarat ca nu exista, in continuare, probe cu privire la o motivatie politica a atacului. Atacatorul nu si-a ales victimele, a subliniat Steinkraus-Koch.

Ministrul bavarez de Interne Joachim Herrmann a declarat anterior ca este necesar ca Germania sa poata sa recurga la armata in perioade de criza, precum atacul armat in masa de la mallul Olympia din Munchen din noaptea de vineri spre sambata.

El a declarat pentru ziarul Welt am Sonntag ca reglementarile sunt depasite, "intr-o democratie absolut stabila ca cea din tara noastra".
"In situatii extreme - ca de exemplu atacurile teroriste de la Paris si Bruxelles -, ar trebui sa putem sa apelam si la Bundeswehr in Germania", a spus ministrul.

"Nu are niciun sens sa spunem ca respingem in mod categoric acest lucru", a insistat el. Herrmann a indemnat duminica la modificarea Constitutiei, pentru ca Germania sa poata sa mobilizeze armata in sprijinul politiei, in timpul unor atacuri armate in masa precum cel de vineri seara.
Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a sugerat, tot duminica - in pofida faptului ca Snoboly a folosit o arma pe care si-a procurat-o ilegal - ca este necesar ca Germania sa impuna un control asupra armelor de foc si mai strict decat in prezent.

"Avem nevoie sa facem tot ceea ce va fi posibil pentru a opri accesul la arme letale si sa le controlam strict", a declarat el pentru grupul de presa Funke.
"Cum a putut un baiat in varsta de 18 ani instabil (psihic) sau chiar bolnav mintal sa intre in posesia unei arme de foc?", s-a intrebat vicecancelarul german.

David Ali Sonboly a deschis focul vineri seara asupra unui grup de persoane, la iesirea dintr-un restaurant McDonald's si apoi in centrul comercial Olympia. El a omorat noua persoane, dupa care s-a sinucis, in timp ce politia il cauta sa-l aresteze. Intre persoanele pe care le-a ucis sunt trei kosovari, trei turci si un grec.

In total 35 de persoane au fost ranite, inclusiv in centrul orasului, unde s-a instalat panica dupa atac. In rucsacul pe care-l purta, anchetatorii au gasit aproximativ 300 de gloante, ceea ce inseamna ca bilantul ar fi putut sa fie mult mai mare.

Politia urmeaza sa stabileasca modul in care tanarul a putut sa-si procure arma - un pistol de tip Glock 17, de calibrul noua milimetri -, pe care a dobandit-o in mod ilegal. Numarul acestei serii este limitat.

Tanarul era obsedat de atacurile armate in masa. Anchetatorii au gasit in camera sa documente despre norvegianul Anders Behring Breivik, care a omorat 77 de oameni, mai ales tineri, in 2011.

Adolescentul a actionat singur si si-a atras victimele intr-o capcana, dupa ce a piratat contul pe Facebook al unei tinere. El le-a promis bonuri de reducere intr-un fast-food din mall. O dezbatere este deja in curs in Germania pe tema necesitatii inaspririi legislatiei cu privire la armele de foc.
Munchenul a fost plasat in stare de asediu timp de mai multe ore in noaptea de vineri spre sambata, deoarece politia a anuntat mai mult timp ca mai multi atacatori au fugit.

Germania se afla in continuare sub socul atacului. Tragedia de la Munchen a avut loc la doar patru zile dupa un atac cu un topor comis intr-un tren regional, tot in Bavaria, de catre un tanar jihadist in varsta de 17 ani.

Atacul a fost comis, de asemenea, in contextul unor temeri puternice cu privire la riscul unor atentate in Europa.

Sursa foto: PopTika/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri