Influenta lui Donald Trump, chiar daca va fi infrant in alegerile prezidentiale americane, ar putea sa se faca simtita dupa scrutinul de marti. Ideile sale populiste, furia simpatizantilor sai si fractura Partidului Republican par ca vor dura, comenteaza AFP, potrivit News.ro.

Miliardarul in varsta de 70 de ani, care nu a detinut vreodata vreun mandat public, a ajuns pana pe treptele Casei Albe, spre surprinderea generala. O parte a establishmentului republican l-a repudiat, iar alti sefi din partid au votat cu el stramband din nas.

Insa baza republicana a aplaudat zgomotos. In sfarsit, un candidat vorbeste pe sleau, un presupus outsider, si se face ecoul furiei si ingrijorarii lor fata de globalizare si modificarile demografice.

Intrebati care este persoana mai conectata cu ideea lor despre Partidul Republican dintre Trump si Paul Ryan, cel mai puternic om din Congres, 51% dintre republicani raspundeau recent ca Donald Trump si doar 33% Ryan, potrivit unui sondaj Bloomberg de la jumatatea lui octombrie.

Donald Trump a fracturat profund partidul, atat prin brutalitatea sa, cat si prin pozitii uneori opuse ortodoxiei republicane.

El este impotriva liberului schimb, un izolationist, mult mai dur in materie de imigratie, si, din contra, mai flexibil in privinta ajutoarelor sociale si deficitelor.

El a propus inclusiv un concediu matern platit - o adevarata erezie in opinia unor republicani.

"Ierarhia Partidului Republican il detesta pe Trump", spune Robert Shapiro, un expert de la Universitatea Columbia. "Ea vrea sa-si recupereze simpatizantii, dar ei sunt atasati de Trump".

Iar "partizanii sai vor fi tot acolo", pe 9 noiembrie, "cu aceleasi idei despre liberul-schimb sau imigratie. Ei ii vor detesta la fel de mult pe democrati, pe Hillary Clinton si (pe cei din) curentul majoritar al Partidului Republican", adauga Shapiro.

Donald Trump "si-a schimbat, de asemenea, modul de a face campanie", declara Jeanne Zaino, o experta de la Iona College.

"Probabil ca vom vedea mai multi candidati lucrand in afara partidului, utilizand retelele de socializare pentru a trece peste conducerea partidului si vom vedea multe conversatii violente", preconizeaza ea.

PUSEU POPULIST

"Exista un enorm puseu de populism atat in Partidul Republican, cat si in Partidul Democrat, iar acest lucru va dura", adauga ea. "Va fi o provocare ca ambele partide sa recupereze aceasta baza frustrata".

O frustrare pe care, de altfel, a jucat Trump de-a lungul intregii campanii, prezentandu-se ca un candidat antiestablishment, promitand sa aduca inapoi locurile de munca mutate in strainatate si denuntand zilnic un "sistem trucat".

El a insultat femeile, pe hispanici, pe musulmani, persoanele cu handicap si pe adversara sa democrata Hillary Clinton. Inregistreaza 60% opinii in defavoarea sa.

Derapajele sale, excesele sale, dezvaluirile despre modul in care trateaza femeile au determinat presa americana sa-l prezinte ca mort din punct de vedere politic in mai multe randuri.

Insa simpatizantii sai au ramas.

"Partidul nu va redeveni partidul country club a lui Jeb Bush", spunea recent Roger Stone, un consultant politic controversat, foarte apropiat de Donald Trump.

"El nu va redeveni partidul establishmentului lui Paul Ryan si al lui Mitch McConnell la Washington", liderii republicani ai Camerei Reprezentantilor si Senatului, a adaugat el intr-un interviu pentru site-ul Vox.

"Miscarea Trump va fi dominanta in partid, va fi importanta si influenta", aprecia Stone.

Unii cred ca Donald Trump ar putea chiar sa-si creeze propria miscare politica, cu ajutorul enormei banci de date despre partizani, date colectate in timpul campaniei.

Multi se indoiesc de acest lucru si privilegiaza ideea unei incursiuni in televiuziune si media online, cum sugereaza recente incercari ale anturajului sau pe Facebook.

"Eu cred ca va ramane o forta politica", apreciaza Jeanne Zaino.

Mai putin in cazul in care, imprevizibil in continuare, nu se intoarce pur si simplu la afacerile sale, pentru a-si sustine marca, inarmat, si in acest caz, cu enorma banca de date electorale.

Sursa foto: Joseph Sohm / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri