Oficialii rusi saluta investirea in functie a lui Donald Trump ca startul a ceea ce spera sa fie o perioada de relatii mai bune cu Statele Unite, relateaza Associated Press.

Promisiunile lui Trump de a ameliora relatiile cu Moscova au incantat elita politica rusa, mai ales ca vin dupa escaladarea tensiunilor cu Washingtonul in urma crizei din Ucraina si razboiului din Siria. Premierul rus Dmitri Medvedev a insistat ca, desi nu este clar ce directie va adopta Trump dupa investire, “suntem pregatiti sa ne facem partea de munca pentru imbunatatirea relatiei”, conform News.ro.

Medvedev, care a fost presedinte al Rusiei in perioada 2008-2012, cand Vladimir Putin a fost premier, a criticat dur administratia Obama pentru ca s-a bazat pe “forta bruta si presiune” in relatiile cu Rusia. Marti, Vladimir Putin si-a reiterat speranta de a restabili relatii ”normale” cu Statele Unite, dupa instalarea lui Donald Trump la Casa Alba.

Anterior, el a acuzat administratia americana in exercitiu ca incearca sa il submineze pe presedintele-ales Donald Trump prin raspandirea de acuzatii false privind materiale compromitatoare pe care Moscova le-ar avea despre republican. Intrebat despre presupusul dosar privind activitatile sexuale ale lui Trump intr-un hotel din Moscova, Putin a dat asigurari ca este vorba de un “fals” si ca cei care l-au comandat sunt “mai rau decat prostituatele”.

La randul sau, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat ca Moscova este dispusa sa discute cu presedintele-ales Donald Trump si cu echipa sa despre arme nucleare, despre scutul antiracheta din Europa si despre Siria. El a apreciat ca cele doua tari pot rezolva impreuna multe dintre problemele lumii.

Statele Unite extind...
Citeste si: SUA extind finantarea destinata marinei ucrainene dupa atacul Rusiei

Avertizand ca noua administratie SUA trebuie sa se instaleze in functie inainte sa fie trase concluzii, Lavrov a semnalat ca este incurajat de declaratiile echipei lui Trump de pana acum, care sugereaza ca va fi posibila o relatie pragmatica. “Trump are un set de opinii deosebite, care difera mult de cele ale predecesorilor sai”, a explicat Lavrov, care a acuzat administratia Obama ca a distrus cooperarea dintre Moscova si Washington si ca a incercat sa recruteze diplomati rusi ca agenti. „Concentrandu-ne pe o cautare pragmatica a intereselor reciproce putem rezolva multe probleme”, a spus ministrul de Externe de la Moscova.

Sursa foto: Shutterstock/stock_photo_world

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Rusia cere SUA DISTRUGEREA scutului antiracheta de la Deveselu