Mii de persoane s-au adunat sambata noaptea in principalele aeroporturi americane pentru a protesta fata de ultimul ordin executiv semnat de presedintele Donald Trump, care suspenda temporar programele de primire a refugiatilor si blocheaza intrarea in tara a cetatenilor din sapte tari musulmane, inclusiv Iran, Irak si Siria.

Donald Trump a negat ca este vorba despre ”o interzicere a musulmanilor”, precizand ca vrea sa tina departe teroristii care au pus la cale atentatele de la 11 septembrie, insa tarile de origine a respectivilor terorisiti nu sunt incluse in ordin, transmite NY Post, potrivit News.ro.

AEROPORTUL JFK - NEW YORK

Peste 2.000 de persoane au protestat sambata seara in fata terminalului patru al aeroportului JFK, dupa ce autoritatile aeroportuare au retinut 12 refugiati ca urmare a ordinului executiv semnat de presedintele Donald Trump. Autoritatile au incercat sa reinstaureze ordinea prin blocarea circulatiei trenului care face legatura intre terminalele aeroportului din metropola New York.

Insa, decizia de a bloca circulatia trenului a fost intoarsa de guvernatorul Andrew Cuomo. Politicianul democrat a sustinut ca oamenii au dreptul sa protesteze in New York. ”Newyorkezii isi vor face vocile auzite”, a declarat democratul Cuomo.

Intre timp, taximetristii care deservesc aeroportul newyorkez au decis sa porneasca o greva in semn de protest fata de ordinul executiv care interzice temporar intrarea musulmanilor din sapte tari ale lumii in Statele Unite. ”Nu putem sa pastram tacerea. Mergem la munca pentru a-i intampina pe oameni intr-o tara care ne-a intampinat odata pe noi. Nu vom fi divizati”, a scris Uniunea Taximetristilor din New York intr-o postare pe Twitter.

AEROPORTUL NEWARK - NEW JERSEY

Aproximativ 120 de persoane au denuntat ordinul executiv semnat de Donald Trump in fata aeroportului international Newark Liberty din New Jersey. Se pare ca protestatarii s-au alaturat avocatilor, care au venit voluntar la aeroport pentru a apara drepturile refugiatilor si imigrantilor retinuti ilegal dupa intrarea in vigoare a ordinului de la Casa Alba.

AEROPORTUL DENVER

Zeci de persoane si-au exprimat sprijinul pentru refugiati la aeroportul international Denver. Protestatarii au cantat ”refugiatii sunt bineveniti aici”, dupa ce au ocupat principalul terminal din Denver. Nu este clar daca vreo persoana a fost retinuta pe acest aeroport international in urma ordinului executiv semnat de Donald Trump.

AEROPORTUL PORTLAND

Cateva zeci de persoane s-au adunat in semn de protest si in fata aeroportului international din Portland. De asemenea, protestatarii au reusit sa opreasca temporar circulatia ”trenului usor” care face legatura intre terminalele aeroportului, in timp ce scandau ”Spuneti tare, spuneti clar! Refugiatii sunt bineveniti aici!” sau ”Fara interdictie! Fara zid! America este pentru toti!”.

AEROPORTUL LOS ANGELES

Aproximativ 300 de persoane si-au exprimat nemultumirea, cu privire la interdictia care ii vizeaza pe calatorii musulmani din sapte tari ale lumii, in fata aeroportului international din Los Angeles. Protestatarii au intrat intr-unul din terminalele aeroportului, dupa ce anterior au participat la o mica ceremonie cu lumanari.

AEROPORTUL SAN FRANCISCO

Sute de protestatari au blocat principala cale de acces din fata terminalului international al aeroportului San Francisco pentru a-si exprima opozitia cu privire la ordinul executiv semnat de presedintele Donald Trump. Proteste similare au avut loc si in alte aeroporturi americane, printre care se numara San Diego, Boston, Seattle, Washington DC si Dallas.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri