Presedintele de la Chisinau, Igor Dodon, a reiterat ca nu poate sa fie admisa o unire cu Romania, sustinand necesitatea declararii in afara legii a cetatenilor care se pronunta impotriva statalitatii Moldovei, adica pentru unirea cu Romania, transmite Agora.

De asemenea, presedintele socialist a recurs la o metafora pentru a-si explica opozitia fata de unire, precizand ca Romania va suferi de ”indigestie” daca va incerca sa ”inghita” Republica Moldova, informeaza News.ro.

El a explicat ca scenariul unei uniri inseamna un razboi civil in Republica Moldova, iar ”indigestia” se refera la lichidarea statului roman, intrucat ”mai sunt altii care nu sunt prea bucurosi ca fac parte din Romania”.

”Noi ne-am pronuntat cu un proiect de lege, propunem acelasi lucru care exista in Romania - cei care se pronunta deschis pentru lichidarea statului romanesc sunt considerati in afara legii. Sunt interzisi, sunt arestati etc. Noi trebuie sa facem acelasi lucru”, a declarat intr-un discurs liderul de la Chisinau.

Dodon a avertizat ca in 2018 se va incerca destabilizarea situatiei din tara prin organizarea de evenimente dedicate aniversarii a o suta de ani de la Marea Unire, precum si de la unirea din 27 martie 1918 a Basarabiei cu Regatul Romaniei.

Citeste si:
Revista presei: Traian Basescu a ramas fara cetatenia moldoveneasca
Revista presei 8 noiembrie:...

”Atunci cand cateva mii de cetateni romani vor incerca sa treaca in mars de la frontiera pana in Chisinau, iar zecilor, miilor si milioanelor de cetateni... acest lucru nu le place, ei ar putea raspunde cu unele actiuni. In legatura cu acest lucru, nu avem nevoie de destabilizarea situatiei”, a declarat presedintele Republicii Moldova.

Sursa foto: Facebook/Igor Dodon

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
In Republica Moldova se desfasoara duminica alegeri locale