Un nou bilant al victimelor atacului armat din Las Vegas indica 59 de morti si 527 de raniti, conform anununtului Politiei. Mama romanului ranit in atacul din Las Vegas a transmis ca fiul sau a trecut prin momente critice dupa operatie si ca va mai dura pana va putea respira singur.

Conform sefului politiei din Las Vegas, la locuinta atacatorului, din Nevada, au fost gasite inca 18 arme, in condtiile in care el avea deja 16 arme in camera de hotel din care a tras asupra multimii adunate la concertul de muzica country din Las Vegas, scrie News.ro.

La locuinta lui Stephen Paddock au mai fost gasite munitie si explozibili, precum si dispozitive electronice, care in prezent sunt verificate. In masina sa, politistii au gasit nitrat de amoniu.

Fortele de ordine ar urma sa perchezitioneze si un al doilea imobil avand legatura cu Paddock, in nordul statului Nevada, insa acesta trebuie mai intai verificat, pentru a nu exista dispozitive - capcana.

Stephen Paddock rezervase camera de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay din care a tras asupra multimii in 28 septembrie, pe numele prietenei sale, Marilou Danley, care se afla in Japonia si care nu pare sa aiba legatura cu atacul, conform BBC.

Fratele lui Paddock a declarat ca Stephen nu are un trecut legat de arme. "Nici o afiliere religioasa, nici o afiliere politica, este doar unul fara ocupatie", a declarat el televiziunilor. "Este doar un tip care traieste intr-o casa din Mesquite si joaca in Las Vegas".

Christopher Sullivan, directorul magazinului Guns & Guitars din Mesquite, a confirmat ca Paddock a cumparat trei arme din magazinul sau - un pistol si doua pusti - in ultimul an. Toate achizitiile au fost legale, a spus Sullivan.

Spectatorii au fost vazuti facand semne luminoase de la etajele superioare ale hotelului Mandalay Bay. Iar dupa atac, sute de persoane s-au panicat in timp ce atacatorul continua sa traga. In jur 22.000 de persoane urmau sa ia parte la festivalul care ar fi durat trei zile.

Cei prezenti au descris rafalele: "Toata lumea fuge, vedeai oameni care erau impuscati", a spus Gail Davis, unul dintre martori. "Nu am fost niciodata atat de speriata in viata mea", a adaugat ea.

Un video filmat a surprins noua secunde de foc continuu, urmat de 37 de secunde de liniste si apoi panica multimii care tipa. Focul a inceput din nou in doua rafale, amandoua mai scurte decat prima.

Valul de pacienti care a ajuns la Sunrise Hospital and Medical Center, aflat in apropiere de locul unde avea loc concertul, era de neimaginat, scrie The New York Times. In primele ore, 90 de victime au sosit la centrul medical si pana in dupa-amiaza zilei de luni in total 180. Pacientii au fost sortati in hol, in functie de gravitatea ranilor.

Donald Trump a vorbit despre atac de la Casa Alba, luni dimineata: "Dragii mei confrati americani, ne-am adunat astazi in tristete, soc si durere. Noaptea trecuta un pistolar a deschis focul asupra unei multimi la un concert de muzica country in Las Vegas, Nevada. El a omorat brutal mai mult de 50 de persoane si a ranit mai multe sute. A fost un act de rau pur. FBI si Department of Homeland Security lucreaza impreuna cu autoritatile locale pentru a investiga si vor furniza date pe masura ce investigatia decurge".

Un roman ranit in timpul atacului sangeros din Las Vegas

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirma ca printre persoanele ranite in urma atacului armat din Las Vegas a fost identificat si un roman, care a fost transportat si internat la un spital din regiune. Potrivit MAE, Consulatul General al Romaniei la Los Angeles este in contact permanent cu autoritatile locale si este pregatit sa acorde asistenta consulara.

Mama romanului ranit in atacul din Las Vegas scrie marti, pe Facebook, ca fiul sau a trecut prin cateva momente dificile dupa operatie, dar le-a depasit. "Incercarea de a-l deconecta de la aparatele care il ajuta sa respire nu a fost tocmai promitatoare si va trebui sa ramana conectat pana maine", spune mama tanarului.

Tatal tanarului a explicat ca un glont i-a intrat acestuia in plamanul stang, dar a coborat si i-a afectat apoi si plamanul drept.

Potrivit informatiilor de pe pagina sa de Facebook, mama tanarului lucreaza in acelasi hotel in care a fost cazat si autorul atacului, Stephen Paddock.

Sursa foto: Captura YouTube

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri