Victoria democratilor in cadrul alegerilor parlamentare americane risca sa blocheze intentiile presedintelui George Bush de a favoriza pe plan economic liberul schimb precum si acordurile comerciale dorite de acesta.
"Acest scrutin aduce cu sine posibilitatea ca intregul calendar comercial al presedintelui Bush sa fie brusc sistat", a declarat un analist al centrului de studii politice si economice al Cato Institute, Daniel Griswold, dupa cum informeaza NewsIn.

"In schimb o putere divizata nu va aduce cu sine nici o vasta liberalizare a pietelor, nici un exces al tendintelor protectioniste", a adaugat acesta. "Exista pericolul pentru intreaga lume ca in Congresul american sa se dezvolte sentimente protectioniste", este de parere insa un economist al Moody's Investors Service, John Lonski.

"Nu sunt sigur ca se va ajunge acolo, dar din punctul meu de vedere, o buna parte din locurile din Congres pierdute de republicani, mai ales in Pennsylvania, Indiana sau Ohio, au fost pierdute din cauza persistentei transferurilor de activitate catre China", a adaugat acesta. In ceea ce priveste ciclul de negocieri de la Doha in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, privind liberalizarea comertului mondial, sansele ca Statele Unite ale Americii sa renunte voluntar la subventiile agricole, lucru vital pentru reluarea discutiilor, sunt mai reduse ca oricand.

Odata cu terminarea procedurilor electorale, presedintele George Bush mai are ragaz doar pana la data de 1 iulie 2007 pentru a-si pune in aplicae unele politici economice, deoarece la acea data va expira mandatul sau, acordata de Congres, in ceea ce priveste dreptul special de negociere. Conform acestui mandat, George Bush poate negocia diferite acorduri si apoi sa le trimita Congresului pentru a trece prin procedura de vot, fara insa ca Congresul sa poata oferi amendamente.

Reprezentantul pentru Comert al SUA, Susan Schwab, declarase in cursul lunii trecute ca oricare ar fi rezultatul acestui scrutin, va fi activa in continuare in SUA o "masa critica" favorabila liberului schimb, provenita din ambele partide reprezentate in Congres. Comisarul European al Comertului, Peter Mandelson a estimat ca exista, dupa terminarea procesului electoral american " un scurt interval in care s-ar putea relansa procesul de negocieri de la Doha", conform purtatorului acesta de cuvant, Peter Power.

Democratii vor fi nevoiti sa faca presiuni pentru includerea de masuri in favoarea protejarii mediului si pentru protectia muncii in cadrul acordurilor comerciale semnate de aministratia Bush. Un analist al Institutului de Economie Internationala din Washington, Gary Hufbauer, estimeaza ca personaje carismatice precum senatorul de New York Hillary Clinton ar putea tempera tendintele anti-globalizare, in perspectiva viitoarelor alegeri prezidentiale.

S-ar putea intensifica si presiunile privind impunerea unor bariere vamale privind importurile produselor chinezesti. Insa "daca vor avea loc conflicte cu China in cadrul sectorului economic, putem spune adio cooperarii privind Coreea de Nord, Iranul si in mare parte, toate subiectele", a subliniat acesta. Putini se asteapta insa ca aceste alegeri sa readuca in prim plan politica izolationista a anilor 1930, care a agravat consecintele Marii Crize economice din acea perioada.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri