Jack Ma, fondatorul si presedintele executiv Alibaba - cel mai mare site de comert electronic din China, a vorbit, in cadrul Forumului Economic de la Davos, intr-un mod deschis si pe larg cu privire la provocarile cheie cu care se confrunta lumea, oferind astfel un flux de perspective si indrumari.

Jack Ma, cu privire la impactul tehnologiei

"Suntem foarte norocosi, deoarece lumea cunoaste o uriasa transformare datorita tehnologiei. Aceasta noua tehnologie va crea, pe de o parte, o multime de oameni de succes si cariere interesante, dar, pe de alta parte, insa, orice noua tehnologie va crea si probleme sociale".

De aceea, "daca nu ne aliniem impreuna, oamenii se vor lupta unul cu altul, pentru ca fiecare revolutie tehnologica genereaza si dezechilibre in lume".

Jack Ma, despre cheia succesului

"Pentru a obtine succesul, o persoana are nevoie de un EQ ridicat (Emotional quotient - n.r.). Apoi, daca nu va dori sa piarda totul repede va avea nevoie de un IQ ridicat, iar daca isi doreste sa fie respectata de catre ceilalti, are nevoie de un LQ ridicat - IQ-ul iubirii".

Femeile implicate in business

"Daca va doriti ca firma dumneavoastra sa aiba succes si sa functioneze cu intelepciune, cu prudenta, atunci femeile sunt cele mai bune". De exemplu, femeile reprezinta o pondere de "37% din managementul Alibaba". De altfel, o parte din succesul nostru se datoreaza faptului ca avem atatea colege".

Jack Ma, cu privire la viitorul globalizarii

"Cred ca procesul globalizarii nu poate fi oprit - nimeni nu poate opri globalizarea, nimeni nu poate opri comertul. Daca acesta se opreste, lumea se opreste. Comertul este calea de a dizolva un conflict, nu de a provoca un razboi". De asemenea, "comertul global trebuie sa fie simplu, dar in acelasi timp modern; trebuie sa fie incluziv, astfel incat toata lumea sa aiba aceeasi oportunitate. Urmatoarea generatie a globalizarii trebuie sa fie inclusiva".

Despre impactul inteligentei artificiale

"Inteligenta artificiala si fenomenul 'big data' constituie o amenintare pentru oameni, in loc sa repreinta un factor de sustinere. Tehnologia ar trebui intotdeauna sa fie o sursa de extindere a posibilitatilor oamenilor, nu motiv de a fi lasati fara optiuni de actiune".

Intr-adevar, "calculatorul va fi intotdeauna mai destept decat tine, nu uita si nu se enerveaza niciodata. Dar, computerele nu vor putea fi niciodata la fel de intelepte precum un om. Inteligenta artificiala va elimina multe locuri de munca, insa industriile de servicii ofera speranta"

De aceea, "nu ar trebui sa-i invatam pe copiii nostri sa concureze cu masinile care devin tot mai inteligente. Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri ceva unic. In felul acesta, 30 de ani mai tarziu, copiii vor avea o sansa".

Cum sa inveti din greseli

"Invata din propriile tale greseli, indiferent de cat de inteligent esti, apoi incearca sa le impartasesti si altora ce ai invatat. Cartea pe care vreau sa o scriu este Alibaba: 1.001 de greseli".

Jack Ma, despre responsabilitati

"Google, Facebook, Amazon si AliBaba - sunt cele mai norocoase companii din acest secol, dar au, in acelasi timp, responsabilitatea de a avea o inima buna si de a face lucruri bune. Asigurati-va ca tot ceea ce faceti este pentru viitor".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri