Guvernul rus interzice strainilor comercializarea de alcool si de medicamente, de la 1 ianuarie 2007, vanzarea celorlalte produse urmand a fi interzisa treptat, pana la sfarsitul lui 2007, ca sa redea rusilor piata de munca, a anuntat premierul rus, Mihail Fradkov, potrivit NewsIn.. Comerciantii straini, care detin, in prezent, majoritatea magazinelor pe piata ruseasca, nu vor mai fi autorizati sa vanda produse alcoolice si medicamente, de la 1 ianuarie 2007.

Premierul rus, Mihail Fradkov, a indicat in cadrul intalnirii avute cu presedintele Putin, ca pentru vanzarea celorlalte produse va exista o perioada de tranzitie. "in ceea ce priveste interzicerea vanzarii celorlalte produse, va exista o perioada de tranzitie, intre 15 ianuarie si 1 aprilie, in timpul careia partea de produse pe care o mai pot comercializa magazinele straine se reduce la 40% din totalul produselor vandute", a declarat Fradkov. "De la 1 aprilie 2007 si pana la sfarsitul anului 2007, aceasta parte va fi redusa la zero", a adaugat premierul rus.

Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat la randul sau ca aceasta masura ar putea fi definitivata, in cazul in care se dovedeste eficace. "Decizia este corecta pentru sectorul vanzarii cu amanuntul. Acesta nu este un sector economic care duce lipsa de mana de lucru. Dimpotriva, Rusia dispune de suficienta mana de lucru. si, chiar daca propunerea dumneavoastra este ca aceasta masura sa functioneze pana la sfarsitul anului 2007, nu vad de ce ar trebui modificata ulterior", a declarat Putin.

Presedintele rus a mai declarat ca este necesar sa fie analizate consecintele acestei decizii asupra pietei muncii. "Trebuie sa analizam consecintele hotararii asupra pietei muncii, pentru evitarea unui posibil deficit de forta de munca pentru antreprenori si pentru economie, in general", a precizat Putin.

Rusia a instituit, pentru prima data, si un plafon al numarului strainilor care pot lucra in aceasta tara, cu incepere din 2007. "Pentru strainii care au nevoie de vize, ca sa intre in Rusia, plafonul este de peste trei sute de mii de oameni, iar pentru strainii care nu au nevoie de viza, ca sa intre pe teritoriul rus (persoanele care provin din mai multe state foste membre ale blocului sovietic), plafonul este de sase milioane de persoane", a declarat Fradkov.

Presedintele Putin a multiplicat, recent, numarul atacurilor verbale facute impotriva emigrantilor care lucreaza in Rusia, in contextul in care, in lunile august si septembrie, Putin facuse declaratii cu continut rasist, impotriav caucazienilor si asiaticilor.

La sfarsitul lunii octombrie, presedintele Putin solicitase guvernului rus "sa faca ordine pe piata agricola si in sectorul migratiilor, ca sa rezerve piata muncii, in primul rand, cetatenilor rusi".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri