OECD s-a declarat ingrijorata din cauza prezentei crescute a statului rus ca actionar la societatile din sectoarele considerate strategice, in special in domeniul gazelor, controlat de gigantul Gazprom, vazand, in acest lucru, o amenintare pentru cresterea economica a tarii.
"Prezenta din ce in ce mai mare a statului ca actionar trebuie considerata un regres", a estimat Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), in cadrul studiului economic, efectuat asupra Rusiei, pentru 2006.
Organizatia observa "o tendinta neta de expansiune a statului ca actionar si de interventie directa in cadrul sectoarelor strategice, precum cel petrolier, aviatic, al echipamentelor pentru producerea de electricitate, automobile sau in domeniul financiar".

OECD considera "deosebit de ingrijorator apetitul monopolului public al gazelor, Gazprom, pentru achizitionarea de noi active". Monopolul pentru exporturile de gaze a achizitionat, in luna septembrie, aproape 20% din al doilea producator de gaze rusesc, Novatek, si practica o politica agresiva de patrundere pe pietele europene, informeaza NewsIn. Pe de alta parte, insa, "prezenta statului drept proprietar al societatilor industriale si financiare este mediocra", a avertizat OECD, concluzionand ca "este probabil ca o prezenta marita a statului in sectoarele importante sa contribuie la incetinirea cresterii acestora".

Ministrul pentru dezvoltarea economica, German Gref, a imbunatatit, saptamana trecuta, previziunile de crestere ale PIB-ului rusesc pentru 2006, la 7%.

"In perioada 1999-2005, PIB real a crescut, in medie, cu 6,7%", crestere datorata consumului intern, in ciuda unor scaderi ale exporturilor si unei "explozii" a importurilor, se mai precizeaza in raportul OECD, care avertizeaza ca nivelul investitiilor a ramas "relativ scazut". Organizatia atrage atentia in special asupra productiei petroliere, principalul catalizator al cresterii economice rusesti intre 2000 si 2003, care "s-a diminuat semnificativ".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri