Erste Bank si Alpha Bank isi vor extinde operatiunile in Ucraina prin deschiderea de noi sucursale, la o zi dupa ce presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, a promulgat legile care permit, in premiera, bancilor straine opereze direct in piata bancara.
Erste Bank va deschide 400 de sucursale in Ucraina, printr-o investitie estimata la 397 milioane de dolari. Erste Bank va crea, in urmatorii trei ani, o retea de sucursale in Ucraina impreuna cu Bank Prestige, banca uncraineana la care detine pachetul de control. in afara de Erste, alti actionari ai Bank Prestige vor sustine programul de extindere a bancii austriece pe piata ucraineana, cu investitii totale de 153 milioane dolari in urmatorii patru ani, potrivit datelor Erste, informeaza NewsIn.

Erste Bank a preluat in acest an pachetul de 50,5% din actiunile Bank Prestige, valoarea totala a tranzactiei fiind de 27,2 milioane euro. Erste Bank a finalizat achizitia Bank Prestige din Ucraina in luna noiembrie, dupa obtinerea aprobarilor necesare din partea autoritatilor de supraveghere si a anuntat ca vrea sa-si extinda puternic activitatea pe piata din aceasta tara, potrivit conducerii bancii austriece.

Planurile Erste prevad schimbarea numelui in bancii ucrainiene in Erste Bank si extinderea retelei de la 30 de unitati, la sfarsitul anului 2006, pana la 400 in 2009. De asemenea, subsidiara ucrainiana ar trebui sa ajunga la active de 3,2 miliarde euro si o cota de piata de 4-5% peste trei ani. Primul pas pentru dezvoltarea activitatii va fi o majorare de capital cu 54,9 milioane euro pana la sfarsitul anului. Erste Bank va investi, in prima etapa, 117,8 milioane euro, impreuna cu ceilalti actionari ai bancii ucrainene pentru a sustine planul de afaceri. Potrivit estimarilor, Erste Bank va realiza cel mai mare proiect de extindere a unei banci ucrainene din ultimii zece ani, din punct de vedere al investitiilor totale.

Spre deosebire de Erste Bank, Alpha Bank va investi direct in noua retea de sucursale din Ucraina. Banca greceasca a anuntat ca intentioneaza sa creeze o retea de 100-150 de noi sucursale, fara a face publica valoarea totala a investitiei. Presedintele Alpha Bank, Jannis Kostopoulos, a declarat ca planul de extindere a bancii grecesti in Ucraina va incepe imediat si va fi finalizat la sfarsitul anului 2008.

Erste Bank avea active de 162,6 miliarde euro la sfarsitul lunii septembrie 2006, potrivit raportarilor bancii austriece. P rofitul net dupa aplicarea taxelor a urcat cu 27,6% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 508,8 milioane la 649,3 milioane euro. Rezultatele nu includ datele financiare ale Bancii Comerciale Romane.

Alpha Bank, a doua mare institutie elena de credit, a raportat o crestere cu 31,4% a profitului net realizat in primele noua luni ale acestui an, la 473,4 milioane de euro, ca urmare a avansului creditelor ipotecare si de consum.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri