FBI a efectuat, luni, perchezitii in birourile lui Michael Cohen, avocatul lui Donald Trump si cel care a platit o actrita de filme porno pentru a pastra tacerea asupra unei presupuse legaturi cu presedintele, scrie AFP. Vestea l-a infuriat la culme pe Donald Trump.

"Este o rusine! O adevarata rusine! Este un atac impotriva tarii noastre", a izbuncit cu manie Donald Trump, in prezenta principalilor responsabili militari ai Statelor Unite reuniti la Casa Alba pentru a discuta despre dosarul sirian, scrie Agerpres.

Aceasta perchezitie a fost lansata "in parte la cererea" procurorului special Robert Mueller, care ancheteaza asupra ingerintei ruse in alegerile prezidentiale americane, potrivit avocatului lui Cohen, Stephen Ryan.

"Vorbim despre Siria, vorbim despre lucruri serioase si am aceasta vanatoare de vrajitoare (...) care dureaza de peste 12 luni, puteti spune chiar ca a inceput in ziua in care am castigat nominalizarea", a continuat liderul de la Casa Alba intr-o avalansa neintrerupta de cuvinte.

O perchezitie "inadecvata si inutila"

La randul sau, avocatul lui Michael Cohen a denuntat o perchezitie "complet inadecvata si inutila" care a dus la "confiscarea inutila a comunicatiilor confidentiale avocat-client" de catre politia federala.

Fidel aparator al lui Donald Trump, Michael Cohen este frecvent numit "pitbull". El a fost mai multi ani avocatul principal al Trump Organization, grupul newyorkez al omului de afaceri in prezent condus de apropiatii acestuia, si unul dintre purtatorii sai de cuvant in timpul campaniei prezidentiale.

Potrivit presei americane, documentele confiscate au legatura, de asemenea, cu dosarul Stormy Daniels, o actrita de filme porno.

Pe numele sau adevarat Stephanie Clifford, ea a afirmat ca a avut o relatie sexuala cu magnatul imobiliar in iulie 2006. La acea data, Trump era deja casatorit cu actuala sotie, Melania.

Michael Cohen a admis in ianuarie ca i-a platit din propriul buzunar 130.000 de dolari actritei in cadrul unui acord de confidentialitate, cu cateva zile inainte de alegerile prezidentiale. El a mai afirmat ca aceasta suma provenea din fonduri proprii, si nu din banii de campanie.

Saptamana trecuta, Donald Trump a dat asigurari ca nu a stiut despre aceasta plata. Recent, actrita i-a intentat un proces lui Cohen cerand rezilierea acordului de confidentialitate, pe motiv ca este nul deoarece Trump nu l-a semnat.

Washington Post, citand o sursa apropiata dosarului, a afirmat ca Michael Cohen este banuit de frauda bancara in incalcarea regulilor de finantare electorala.

Dincolo de aceasta perchezitie, Donald Trump si-a manifestat exasperarea in legatura cu ancheta lui Robert Mueller in care mai multi membri ai echipei sale de campanie au fost pusi sub acuzare.

Ancheta procurorului special, deschisa in mai 2017, cauta sa stabileasca existenta unei eventuale intelegeri secrete intre echipa de campanie a lui Trump si Moscova. De asemenea, mai urmareste sa determine daca cel de-al 45-lea presedinte al SUA se face vinovat de obstructionarea justitiei.

"Procurorul general (Jeff Sessions) a facut o greseala teribila atunci cand s-a recuzat", a afirmat el, referindu-se la decizia celui care a fost unul dintre primii sai sustinatori in cursa pentru Casa Alba si caruia i-a reprosat ca nu si-a pastrat controlul asupra anchetei ruse.

Liderul de la Casa Alba intentioneaza sa il demita pe Robert Mueller? "Ceed ca ceea ce se petrece este o rusine. Vom vedea ce se va intampla (...) Multe persoane au spus: 'Ar trebui sa il demiteti'".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri