Candidatii la examenul pentru permis de conducere in Austria nu vor mai putea in curand sa sustina in limba turca proba teoretica, a anuntat sambata ministrul Transporturilor, care a justificat decizia prin preocuparea pentru integrare si reducerea costurilor, transmite AFP.

Din cele 299.687 examene pentru permis de anul trecut, 3.631, adica 1,2%, au fost in turca, in conditiile in care circa 360.000 de persoane de origine turca traiesc in Austria, scrie Agerpres. Ministru al Transporturilor, provenit din FPOe (extrema dreapta), formatiune aliata cu conservatorii cancelarului Sebastian Kurz, Norbert Hofer a indicat intr-un comunicat ca masura se va aplica incepand din 2019.

"Fiecare limba suplimentara oferita genereaza pentru stat costuri cu cinci cifre care nu sunt justificate", a explicat el, adaugand ca examinarea in turca creeaza o nedreptate in raport cu vorbitorii de alte limbi. Examenele vor continua insa sa fie sustinute in engleza, ca limba internationala, in croata si in slovena, doua minoritati lingvistice istoric prezente in Austria si care beneficiaza de drepturi specifice.

"Exista fireste problema costurilor, dar esential pentru mine este a stabili clar in ce limbi este potrivit sa oferim examinarea", a explicat Hofer, conform caruia noua masura trebuie sa insemne totodata un indemn la a invata germana si a raspunde la intrebarile din examen in germana.

Examinarea in limba turca a fost posibila din 1998, in baza bunavointei autoritatilor austriece. Partidul conservator OeVP a salutat masura, subliniind ca stapanirea limbii germane este cheia integrarii. Turcii din Austria fac in mod obisnuit obiectul criticilor FPOe, partid ostil imigratiei, mai noteaza AFP. In 2017, 2.301 examene au fost sustinute in engleza, 2.112 in croata si 139 in slovena.

Sursa foto: Kagan Kaya / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri