Deutsche Boerse a prezentat platforma sa Bursei de Valori din Bulgaria, in cadrul discutiilor care s-ar putea finaliza in negocieri de achizitie, au spus oficiali ai bursei germane.

Bursa de la Sofia ia in calcul varianta gasirii unui investitor strategic dupa ce Bulgaria se alatura Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, ca sa creasca lichiditatile sale scazute si sa reziste presiunilor competitionale din blocul european.

"Bursa din Bulgaria se indreapta catre o etapa noua. Bursa din Bulgaria isi construieste viitorul, iar noi am fi fericiti sa facem parte din acest viitor", a spus doctorul Jochen Biedermann, conducatorul operatiunilor de dezvoltare din Rusia si tarile CIS (Commonwealth of Independant Countries) ale Deutsche Boerse.

Operatorul german a spus ca nu a fost discutata si o potentiala achizitie, dar posibilitatea va fi luata in considerare imediat ce Bulgaria hotaraste ce va face cu pachetul de actiuni de 44%, detinut la Sofia Exchange.

Reprezentantii Bulgariei au anuntat ca statul ar putea vinde actiunile sale, dar privatizarea nu este una dintre prioritatile lui, anunta NewsIn.

Bursa bulgareasca a purtat deja discutii initiale cu operatorul bursier nordic si baltic OMX si cu institutiile bursiere de la Atena si de la Viena, care au spus ca o posibila afacere ar fi conforma strategiilor de extindere pentru Europa de Est.

Capitalizarea bursei de la Sofia a ajuns la cea mai mare valoare atinsa vreodata, de 14 miliarde de leva (9,45 miliarde de dolari), de la relansarea acesteia in 1991, pe baza, in principal, a cresterii economice solide a Bulgariei si a perspectivelor de intrare in UE, in 2007.

Desi tendinta este pozitiva, capitalizarea de piata a companiilor este mica, volumele sunt scazute, iar ofertele publice initiale sunt putine.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri