Yenul a crescut, luni, fata de dolar, datorita interesului investitorilor care asteapta decizia bancii centrale a Japoniei privind ratele dobanzii de politica monetara si a indiciilor pentru previziunile de politici monetare pe 2007.

Dolarul a scazut iar, de la avantul luat la sfarsitul saptamanii trecute, iar moneda europeana a fost sustinuta de declaratia presedintelui Bancii Central Europene, Jean-Claude Trichet, care a spus ca BCE va face tot ce este necesar pentru mentinerea stabilitatii preturilor, iar ratele dobanzii de politica monetara din zona euro raman confortabile, informeaza NewsIn.

Banca centrala a Japoniei va mentine, marti, probabil, ratele dobanzii la 0,25%, dupa ce rezultatele slabe ale economiei au scazut asteptarile unei majorari a ratelor dobanzii. Investitorii asteapta conferinta de presa a guvernatorului Bancii Japoniei, Toshihiko Fukui, ca sa vada daca exista posibilitatea cresterii ratelor dobanzii in ianuarie 2007.

"Pietele vor fi atente la discursul lui Fukui, ca sa vada daca e posibil ca ratele dobanzii sa creasca in ianuarie, mutare care ar putea sustine moneda japoneza. Credem ca in ianuarie va exista o crestere a acestora", a spus Steven Saywell, strateg pentru monede la Citigroup.

"Trichet sigur nu vrea sa incurajeze salarii inflationiste in perioada aceasta a anului. E mai mult un avertisment decat un semnal", a spus Saywell. Dolarul a scazut cu 0,3%, la cotatia de 117,77 yeni/dolar, pana la ora 10:55 GMT, dupa ce atinsese, la sfarsitul saptamanii trecute, cea mai ridicata valoare, de 118,32 yeni/dolar, in contextul in care investitorii si-au delimitat pozitiile inainte de vacanta de Craciun de saptamana viitoare.

Si moneda europeana a coborat cu 0,3%, la cotatia de 154,14 yeni/euro, in scadere de la nivelul record de saptamana trecuta, de 155,60 yeni/dolar.Moneda europeana a crescut usor fata de dolar la cotatia de 1,3092 dolari/euro, cu jumatate de cent fata de cotatia cea mai scazuta din trei saptamani atinsa la sfarsitul saptamanii trecute."Suntem in perioada de tranzactionare a vacantei de sarbatori, care este lipsita de lichiditate", a spus Derek Halpennny, economist pentru monede la BTM-UFJ.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri