Presedintele moldovean Igor Dodon, care a fost implicat duminica intr-un accident rutier, ar fi suferit rani mai grave decat a lasat sa se inteleaga in mesajul transmis duminica imediat dupa eveniment, sustine intr-o postare pe Facebook fostul sau purtator de cuvant Ion Ceban, citat luni de publicatia Timpul.

Accidentul s-a petrecut pe traseul Chisinau - Calarasi, in apropiere de Straseni, unde, o camioneta iesita aparent pe contrasens in conditii meteo nefavorabile a lovit lateral Mercedesul prezidential si o masina a pazei, care s-au rasturnat, potrivit Agerpres.

''Domnul presedinte a evitat sa dezvaluie detalii despre consecintele accidentului, fiindca nu a vrut sa puna accent pe starea sa, dar am aflat ca de fapt au fost inregistrate un sir de traumatisme'', sustine Ceban, care spune ca presedintele moldovean ar fi suferit o leziune la coloana, iar fiul si mama sa, care se aflau cu el in autoturism, ar fi fost raniti, iar mama presedintelui ar fi suferit deja o prima interventie chirurgicala. ''Ne rugam pentru sanatatea familiei prezidentiale, care din fericire a iesit fara victime din acel accident (...) foarte dubios'', mai spune Ceban.

Cu toate acestea, presedintele Igor Dodon a declarat ca el si membrii familiei sale sunt ''in ordine'' si ''fara traumatisme grave'' in urma accidentului rutier de duminica, informeaza luni postul de radio Europa Libera.

Socialistii prorusi si teoria conspiratiei: A fost o tentativa de asasinat

Mai mult, socialistii prorusi, din randurile carora provine si actualul presedinte moldovean, incearca sa acrediteze ideea ca acesta nu a fost un simplu accident rutier, ci o tentativa de asasinare a presedintelui Dodon.

''Dupa toate evidentele care reies din imagini, el a fost mai curand unul inscenat si nu intamplator si il tratam cel putin ca pe un semnal de avertizare, daca nu ca pe o tentativa directa la viata si sanatatea sefului statului'', sustine in postarea sa Ion Ceban.

Referitor la starea de sanatate a lui Dodon, directorul Spitalului de Urgenta din Chisinau, Mihai Ciocanu, a declarat duminica pentru portalul Deschide.md ca atat presedintele moldovean, cat si fiul sau sunt intr-o stare de sanatate satisfacatoare si ca nu au suferit rani grave si nici fracturi.

''Au fost examinati atat vizual, cat si radiologic si nu s-au stabilit traumatisme sau fracturi. Starea lor de sanatate este satisfacatoare si deja au plecat acasa pentru ca nu era necesara internarea'', a mentionat el.

Mama lui Igor Dodon, ranita cel mai grav

In schimb, soferul camionetei, apartinand intreprinderii ''Avicola Floreni'', a ajuns la spital, unde se afla internat si luni, depasind starea critica. Colegii lui vorbesc despre ''un accident stupid'', din cauza vitezei excesive cu care se deplasa coloana prezidentiala, scrie Ziarul National din Chisinau.

''Coloana presedintelui se deplasa cu viteza excesiva. Microbuzul din fata lui a franat brusc si soferul nostru a franat si el, dar a derapat, fiindca drumul era umed. A fost un accident stupid, care e interpretat acum asa cum le convine'' lor (socialistilor), a declarat o sursa de la ''Avicola Floreni'' pentru ziarul citat.

Potrivit presei de peste Prut, mama presedintelui a fost ranita ceva mai grav.

Inspectoratul General al Politiei moldovene anunta, intr-un comunicat, ca a fost deschis un dosar penal in legatura cu accidentul in care a fost implicat presedintele Igor Dodon ''pentru stabilirea tuturor circumstantelor si luarea unei decizii legale''.

''Accidentul s-a produs dupa ce un camion condus de un barbat de 40 de ani a intrat in depasire pe contrasens si a lovit frontal coloana oficiala. Automobilul model Mercedes, ce apartine Serviciului de Protectie si Paza, a derapat si s-a rasturnat. Ulterior, camionul a tamponat unitatea de transport VW Touareg care facea parte din coloana oficiala, derapand de pe traseu pe acostament'', se precizeaza in comunicatul citat.

Conform politiei, viata niciuneia din persoanele ranite in accident nu este in pericol.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri