La cinci ani dupa introducerea monedei euro, unul dintre visurile fondatorilor Europei, entuziasmul in aceasta privinta a scazut, lasand loc opiniilor care asociaza introducerea monedei unice cu cresterea preturilor, in conditiile in care integrarea europeana s-a blocat, scrie AFP, preluat de NewsIn
In noaptea dintre 2001 si 2002, 304 milioane de europeni au avut in buzunare aceeasi moneda, euro, care a inlocuit francul, marca germana, lira sau alte monede. Aceasta operatiune logistica gigant, care a completat lansarea "virtuala", efectuata cu trei ani mai devreme, a euro ca mijloc comun de plata, s-a derulat fara probleme.

Conducatorii europeni jubilau, siguri ca aceasta revolutie monetara va accelera constructia europeana si va face sa prospere batranul continent, scrie AFP. Aceste sperante erau, in mare parte, economice: europenii, obisnuiti cu dezechilibrele monetare, asteptau de la euro protectia impotriva atacurilor speculative care ii mai afectasera si in trecut.

Potrivit AFP, moneda unica trebuia, de asemenea, sa faciliteze schimburile comerciale intre cele 12 state si "Domnul Euro", fostul presedinte al Bancii Centrale Europene, Wim Duisenberg, a promis o cresterea economica accentuata.

Potrivit AFP, cinci ani mai tarziu, omul de rand se arata ingrijorat de pretul cafelei, al painii sau al chiriei, despre care spune ca a crescut necontrolat dupa introducerea monedei unice. Potrivit unui sondaj aparut in cursul acestei saptamani, 94% dintre francezii intrebati considera ca euro a agravat cresterea preturilor.

In plus, 52% dintre acestia cred ca euro a fost "un lucru rau" pentru Franta, pentru pentru cresterea economica, locuri de munca si pentru ei insisi. Acelasi lucru s-a intamplat si in Germania, unde 58% dintre persoanele intrebate au afirmat ca ar reveni la marca germana daca ar putea alege.

Autoritatile monetare, in frunte cu BCE, au esuat, in ciuda eforturilor, in a rezolva polemica asupra a ceea ce germanii au numit "teuro" "joc de cuvinte intre "teuer", care inseamna scump si euro).

In privinta avantajelor adoptarii euro, care consta in faptul ca se poate calatori in cele 12 state ale zonei euro fara a schimba moneda, acestea sunt uitate sau ignorate.

Inflatia a ramas sub control, la nivel global, la un nivel putin peste 2%, in ultimii ani, iar cresterea preturilor in sectoarele energetic si imobiliar nu a avut nicio legatura cu schimbarea monedei. Pretul anumitor produse a scazut chiar, cum este cazul celor de inalta tehnologie.

Este adevarat ca, totusi, cresterea economica promisa se lasa asteptata, mai scrie AFP. De multa vreme, Europa tine cu greu pasul fata de Statele Unite si de tarile emergente. "Strategia de la Lisabona", care a fost elaborata cu scopul de a transforma economia europeana in cea mai competitiva din lume, este intr-o situatie dificila, la fel si proiectul "guvernului economic" european. In Franta, euro, care este considerat prea puternic in raport cu dolarul sau cu yenul japonez, este aratat cu degetul pentru a explica mediocritatea exporturilor frantuzesti, mai scrie AFP.

La nivel particular, critica vizeaza in special BCE, acuzata ca detine o putere excesiva si ca nu se ingrijoreaza decat de inflatie, in detrimentul cresterii economice. Aceasta controversa are si consecinte politice: a avut o mare pondere, anul trecut, in respingerea, de catre Franta si Olanda, a proiectului pentru Constitutia Europeana, mai apreciaza AFP.

Cu toate ca Slovenia se pregateste sa devina, de la 1 ianuarie 2007, al treisprezecelea stat din zona euro, moneda unica nu mai atrage noile state membre ale Uniunii Europene, care arata mult mai putin entuziasm fata de adoptarea acesteia, precizeaza AFP.

Comisia Europeana lauda avantajele pe care euro le aduce populatiei
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri