Comisia Europeana intentioneaza sa introduca un green card care sa faciliteze accesul emigrantilor cu inalta calificare in Uniunea Europeana, au declarat pentru Reuters oficiali din Comisia Europeana. "Vom face o propunere specifica pentru primirea muncitorilor cu inalta calificare. Avem in vedere un green card", a declarat un oficial al Comisiei Europene. "Pentru a fi atractiv, green cardul ar urma sa fie valabil in cele 27 de state ale UE", a declarat oficialul, potrivit NewsIn. Planul executivului european este de a prezenta propunerea la inceputul semestrului al doilea al acestui an.

In varianta americana, asa-numitul green card este de fapt un card de identitate care permite imigrantilor sa locuiasca si sa munceasca in Statele Unite si sa solicite in cele din urma cetatenia americana.

Potrivit planului UE, care se afla inca in stadiul de proiect, accesul la astfel de green carduri ar putea fi restrictionat. Scopul final este insa de a facilita emigrantilor accesul la munca in unele statele UE, a declarat un alt oficial din CE.

Propunerea intervine in conditiile in care libera circulatie a fortei de munca este unul dintre cele mai dezbatute subiecte politice in Europa si ar putea intampina o puternica rezistenta din partea unor state europene. Pentru ca propunerea sa fie pusa in aplicare, este nevoie de acordul tuturor statelor UE.

Germania, care a preluat presedintia UE la 1 ianuarie, se impotriveste in cea mai mare masura oricarei politici paneuropene in domeniul imigratiei, afirmand ca nu vrea sa se intervina asupra pietei sale de munca. Social-democratii germani au introdus in anul 2000 un program de green cadruri, in incercarea de a atrage experti in informatica din India si din alte tari.

Oficialii UE sustin ca un program paneuropean in domeniul migratiei, cu posibilitatea liberei circulatie intre tari, este mult mai atractiv. Casatoriile cu un cetatean american reprezinta una dintre metodele cele mai usoare pentru un strain sa obtina un green card pentru Statele Unite, dar totodata sistemul acorda prioritate candidatilor cu inalta calificare. Australia si Canada au un sistem pe baza de puncte care ii avantajeaza pe candidatii cu studii superioare si pe cei care cunosc limba.

In UE, abordarea problemei imigratiei legale difera de la tara la tara. Majoritatea impun restrictii imigratiei, cu exceptia cazurilor de reunire a familiei, si prevad permise de munca pentru persoanele cu abilitati specifice si un contract de munca.

Pe de alta parte, UE se straduieste sa reglementeze dreptul propriilor cetateni de a munci in cadrul blocului comunitar.Cetatenii unora dintre statele vechi membre UE se tem de afluxul fortei de munca ieftine din statele care au aderat recent. Multe dintre statele vechi membre inca impun restrictii libertatii de miscare a muncitorilor din statele foste comuniste care au aderat in 2004 si a celor din Romania si Bulgaria, care au aderat la 1 ianuarie.

Daca in privinta migratiei legale statele UE nu au facut mare lucru, in ultimii ani ele si-au sporit cooperarea in legatura cu imigratia ilegala, instituind patrule comune care sa-i impiedice pe imigrantii africani sa ajunga cu barca pe bogatul continent european.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri