Secretarul de stat american Mike Pompeo a inceput vineri la Santiago de Chile un turneu in America Latina, criza din Venezuela si prezenta in crestere a Chinei in regiune numarandu-se printre principalele subiecte abordate in convorbirile oficiale, transmite AFP.

Mike Pompeo a fost primit in cursul diminetii la palatul prezidential La Moneda de catre seful statului Sebastian Pińera si a participat la un dejun de lucru oferit de ministrul afacerilor externe Roberto Ampuero, scrie Agerpres. Seful diplomatiei americane a abordat criza din Venezuela in incercarea de a creste presiunea asupra regimului presedintelui Nicolas Maduro.

Washingtonul recurge in mod regulat la amenintarea cu o interventie militara in Venezuela. In acest context, presedintele Pińera a amintit ca o schimbare de regim la Caracas trebuie sa urmeze "o cale democratica si pasnica, care sa excluda o interventie de tip militar", conform unui comunicat de presa dat publicitatii de presedintia chiliana.

Secretarul de stat american si-a exprimat "recunostinta" fata de autoritatile chiliene pentru gazduirea a aproape 300.000 de venezueleni obligati sa isi paraseasca tara ca urmare a gravei crize economice.

"Chile face parte din Grupul de la Lima, actioneaza in cadrul acestuia si in deplina intelegere si armonie cu membrii sai. Acest grup s-a format pentru a gasi o solutie la criza profunda pe care o traverseaza Venezuela", a mai afirmat Ampuero.

El a multumit secretarului de stat american pentru faptul ca SUA contribuie, alaturi de alte state, la realizarea obiectivului organizarii de alegeri "libere, transparente si conforme standardelor internationale" in Venezuela, relateaza EFE.

Vizita secretarului de stat al SUA are loc cu trei zile inaintea reuniunii Grupului de la Lima la Santiago de Chile. Seful diplomatiei chiliene a recunoscut rolul important pe care il asuma Washingtonul in cresterea presiunii diplomatice asupra regimului de la Caracas, apreciind ca unul din obiectivele pe care le impartasesc ambele state vizeaza reinstaurarea democratiei in Venezuela.

Urmatoarele etape ale turneului sefului diplomatiei americane sunt Paraguay, Peru si Columbia. Duminica Mike Pompeo este asteptat la Cucuta, localitatea columbiana de la frontiera cu Venezuela unde, pe 23 februarie, opozantii presedintelui Nicolas Maduro au esuat in incercarea de a forta blocada guvernamentala pentru a face sa patrunda tonele de ajutoare umanitare destinate populatiei venezuelene.

In plin razboi comercial intre Washington si Beijing, M. Pompeo a avertizat autoritatile chiliene asupra faptului ca "activitatile comerciale ale Chinei sunt cel mai adesea profund legate de securitatea sa nationala si de obiectivele sale tehnologice". Mike Pompeo a acuzat China ca a contribuit la colapsul economic al Venezuelei prin finantarea guvernului presedintelui Maduro si a mai sustinut ca prezenta trupelor ruse pe teritoriul Venezuelei reprezinta "o provocare evidenta".

AFP aminteste faptul ca Beijingul a devenit in cativa ani primul partener comercial al statului Chile. Un procent de 30% din exporturile statului sud-american este directionat catre China, spre deosebire de 17% spre SUA si 14% catre UE.

Sursa foto: lev radin / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri