Am stat de vorba cu prim. dr. Walter EBM, CEO-ul Vienna Private Hospital, despre motivele pentru care Romania a devenit un important furnizor de pacienti catre tarile europene si de ce prefera romanii sa se trateze in Austria. "Oamenii merg pentru tratament in tarile in care au incredere", este de parere directorul general al Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private austriece, unde, in primul trimestru al anului 2019, un total de 320 de pacienti romani au accesat servicii medicale.

Anul trecut din cei peste 11.000 de pacienti ai clinicii WPK 3.500 au fost pacienti internationali, provenind din tari precum Romania, Rusia sau Ucraina, sustine CEO Wiener Privatklinik. Cei care isi permit sa plece in turism medical au posibilitatea de a alege spitale din Turcia si Israel, insa proximitatea Romaniei de Austria conduce la un numar record de pacienti romani in Vienna Private Hospital, 26% din totalul pacientilor internationali ai spitalului provenind din statul roman.

Romania este singura tara in care WPK are reprezentanta, cu rol in a gestiona aducerea pacientilor in Austria. Pe viitor, a declarat prim. dr. Walter EBM, CEO-ul Wiener Privatklinik, se planuieste deschiderea unei reprezentante in Kiev.

Pentru acest an, clinica a alocat aproximativ 30 de milioane de euro pentru constructia unui centru de radioterapie dar si pentru renovari si reparatii.

"Anul acesta avem mult de investit. Este o singura investitie, dar este una importanta, pe care o facem o data la cativa ani. In 1995 a existat o decizie care ne-a ajutat sa ne dezvoltam, aceea ca profitul WPK sa ramana in clinica si sa fie reinvestit in anii urmatori", a povestit prim. dr. Walter EBM.

In cadrul interviului pentru wall-street.ro, prim. dr. Walter EBM a vorbit despre investitiile in echipamentul medical pe care clinica le face anual.

"Nu avem o suma fixa destinata investitiilor, pentru ca acestea se schimba de la an la an. De exemplu, in acest an am inceput constructia unui centru de radioterapie. Astfel, bugetul alocat este cu mult mai mare decat cel pentru anul trecut, cand am avut doar cateva renovari cca 2-3 milioane euro. Este destul de greu sa facem previziuni in fiecare an", a precizat fondatorul clinicii.

Analiza unui fenomen. Cum a devenit Romania un exportator de pacienti pentru spitalele private din Europa

L-am intrebat pe directorul general al Wiener Privatklinik despre motivele pentrru care romanii aleg Austria pentru tratament.

"Oamenii merg pentru tratament in tarile in care au incredere", este de parere prim. dr. Walter EBM.

"A fost destula coruptie in sistem, asa ca romanii nu mai au incredere. Intreg sistemul se afla in schimbare insa mai e mult de munca. Pentru a avea parte de cel mai bun tratament, oamenii prefera sa plece din tara. Vad acelasi lucru in mai multe tari, precum in Bulgaria sau Rusia, nu doar in Romania", a completat directorul general al Wiener Privatklinik.

Cum arata serviciile medicale austriece: Cazul WPK

Asistentii din WPK sunt specializati pe diferite domenii, de la medicina generala, la medicina interna sau oncologie "pentru a putea avea grija de toti pacientii internati", povesteste Gabriele Giehser, Director de Asistenta Medicala, cu care am discutat despre sistemul medical austriac si despre procedurile de igiena din Wiener Privatklinik. In general, personalul trebuie sa vorbeasca limba pacientilor, in clinica existand in jur de 15 persoane care vorbesc limba romana in acest moment.

Exista si o asistenta sefa, la care pot apela toti ceilalti asistenti cu orice tip de problema. Ea este responsabila de toti asistentii medicali din spital.

"Igiena este un punct important in spital", argumenteaza Gabriele Giehser, Director de Asistenta Medicala, dar completeaza ca este o regula generala in sistemul de sanatate austriac.

Exista dezinfectant de maini la intrare in fiecare camera a spitalului, dar si cate o brosura in care pacientul si vizitatorii sunt invatati cum trebuie sa se spele corect pe maini.

Am discutat mai multe despre igiena din spital, atat cea a pacientilor cat si a personalului medical. Cu aceasta ocazie, directorul de ingrijiri medicale a explicat ca exista doua echipe, una din partea doctorilor si una din partea asistentilor, responsabile pentru igiena din spital. De asemenea, WPK colaboreaza cu o firma specializata care face curatenia propriu-zisa, iar angajatii companiei sunt controlati cel putin o data pe an, atat extern, din partea autoritatilor, cat si din partea spitalului.

"Ei stiu cu ce substanta sa curete podeaua sau cu ce substanta sa curete in baie sau in pat. Pentru fiecare procedura ei au un standard diferit prin care stiu ce produse trebuie sa foloseasca. De la boala la boala, exista mai multe substante cu care acestia curata in interiorul clinicii", a povestit Gabriele Giehser.

De doua ori pe an au loc controale din partea autoritatilor pentru a testa igiena din spital. Intrebata ce se intampla in situatia in care spitalul nu trece de controlul autoritatilor, directorul de asistenta medicala a zambit spunand ca nu poate oferi un raspuns pentru ca nu s-a intamplat niciodata asa ceva.

In acest context, nu este greu sa intelegem de ce numarul romanilor care vin sa se trateze in Austria creste de la an la an. La Wiener Privatklinik, in primul trimestru al anului 2019, 320 de pacienti romani au solicitat serviciile spitalului, ceea ce reprezinta o crestere de 71% fata de acelasi trimestru al anului trecut, motiv pentru care si spitalul este in cautare de asistenti medicali romani.

Diploma din Romania este recunoscuta in Austria, spune Gabriele Giehser, insa este important ca nivelul de limba germana sa fie B2. Turele de lucru sunt de 12 ore jumatate, pe saptamana un asistent lucrand cate 60 de ore.

Dupa ce se termina perioada de studiu, cei interesati pot sa iti depuna CV-urile in Austria. De asemenea, in tara exista un registru in care cei care isi doresc sa lucreze aici pot sa isi inscrie diploma de practica si cea de limba straina. Acest registru face si verificari, in urma carora solicitantul primeste dreptul de practica. Pentru ca in momentul in care incep sa lucreze in spital asistentii trec printr-o perioada de pregatire, nu este necesara experienta.

"Cei angajati nu incep munca imediat ce au fost acceptati. Dupa o anumita perioada coordonatorul decide daca acestia pot lucra singuri pe tura", mai explica directorul de asistenta medicala.

Cu o cifra de afaceri pentru 2018 de 90 de milioane de euro, Wiener Privatklinik ofera servicii de diagnostic si tratament in peste 30 de specialitati medicale si detine noua centre medicale de competenta in: oncologie, medicina sportiva si traumatologie, medicina cardiovasculara, ortopedie, chirurgia nervilor periferici, chirurgie generala, chirurgia tumorilor osoase, gastroenterologie si hepatologie, radiologie interventionala si microterapie.

Pentru a facilita accesul pacientilor romani la serviciile medicale disponibile in cadrul WPK, spitalul detine reprezentante oficiale in Bucuresti si Timisoara, asigurand tot suportul logistic necesar, de la traducerea dosarului medical, rezervarea transportului si cazarii la preturi preferentiale, asistenta pentru obtinerea vizei de vizita, estimarea costurilor de diagnosticare si tratament, consiliere in ceea ce priveste spitalizarea si alegerea medicului potrivit, pana la suport in procesul de recuperare postoperatorie a pacientului, odata revenit in tara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri